Ce se întâmplă imediat după declinul unei mari puteri mondiale: exemple din istorie care s-ar putea repeta oricând

Se spune că istoria este făcută ca să se repete: mai ales atunci când marile națiuni ale lumii nu învață nimic din greșelile trecutului. O scurtă privire aruncată într-o oarecare carte de istorie ți-ar putea dovedi că nimic nu e nou sub soare. Ba mai mult, dacă ai senzația că situația mondială actuală, în ceea ce privește granițele anumitor țări, este „bătută în cuie”, ai șanse reale să te înșeli amarnic. Să sperăm doar că realitatea nu va ajunge să dovedească acest lucru.

De-a lungul timpului, anumite puteri ale lumii au dominat planeta, într-un fel sau altul. Dacă înainte, teritoriile se cucereau cu sabia, tunul și pușca, ulterior, în ultimii 80-100 de ani, s-a dovedit că războaiele se pot duce și altfel, iar granițele se pot și ele schimba, la nivel teoretic, fără ca populația să realizeze acest lucru. Totul se întâmplă, firește, în funcție de interesele politice ale fiecărei țări. N-am să intru în detalii acum pentru că, în definitiv, ceea ce am spus acum trebuie privit și înțeles la modul general.

Și când aș fi putut să jur că războaiele lui 2022 tind să se transforme în simple lupte economice, duse mai degrabă în mediile bancare decât pe fronturi, războiul intentat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei vine să-mi dovedească contrariul. Dictatorii, din nefericire, încă fac parte din prezent. Și nu oricum, ci în cea mai cruntă formă posibilă.

Așadar, haideți să vedem ce putem învăța din istorie, pentru a înțelege mai bine prezentul.

Dizolvarea Imperiului Spaniol

Imperiul imens, de peste mări țări, al Spaniei, a dispărut cam în aceeași perioadă în care au apărut o serie de războaie de independență, în America de Sud. Simon Bolivar, generalul care a supravegheat multe dintre eforturile victorioase împotriva Spaniei, a visat să întemeieze o mare națiune sud-americană pe modelul SUA, doar că fără sclavie.

Bolivar a devenit primul președinte al noii republicii Gran Columbia, o federație de națiuni care a luat naștere în 1819 și includea, al vremea respectivă, actualele Panama, Venezuela, Ecuadorul și Columbia, precum și regiuni din Peru și Brazilia. Dezacordurile interne au dus la dizolvarea Gran Columbia în 1831.

Până în anii 1890, Imperiul Spaniol fusese redus la Africa, Cuba și Filipine. Ultimele două teritorii au fost însă pierdute în război. Deși, aparent, a declarat că are de gând să lupte pentru eliberarea Cubei și a Filipinelor, consecințele conflictului au dezvăluit adevăratele motive ale intervenției americane. Filipine s-a scufundat aproape imediat într-un conflict de gherilă lung și costisitor cu SUA, în timp ce Cuba s-a lovit, la rândul ei, de influența americană.

Astăzi, spaniolii dețin încă câteva enclave pe coasta Africii de Nord și pe Insulele Canare, dar aceste teritorii sunt „apă de ploaie” pe lângă ceea ce a fost, demult, Imperiul Spaniol.

Imperiul Britanic s-a „dezintegrat” imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial

Spre marele necaz al Argentinei, cât și al Spaniei, unele teritorii sunt încă deținute de Marea Britanie, dar marea majoritate a imperiului, cândva gigantic ca întindere, a încetat de multă vreme să mai fie ceea ce era acum ani de zile. La apogeul său, Imperiul Britanic acoperea un sfert din întregul glob, cu variațiunile de rigoare.

Nu toate coloniile au fost conduse în mod egal; cele din Australia, Canada, Noua Zeelandă și Africa de Sud, spre exemplu, erau efectiv state autonome, pe picior de egalitate juridică cu națiunile de origine. Numărul mare de cetățeni cu strămoși europeni i-a făcut aparent mult mai capabili să beneficieze de o oarecare doză de autonomie, în timp ce populațiile indigene ale acelor națiuni au suferit din plin, din nefericire.

Abia după cel de-al Doilea Război Mondial, destrămarea Imperiului Britanic a început să prindă, cu adevărat, contur. Epuizată și suprasolicitată de conflict, Marea Britanie nu a mai fost în stare să mențină imperiul. Marșul lung și dificil al Indiei către independență a ajuns, în cele din urmă, să dea roade, la rândul lui. Majoritatea națiunilor africane și-au câștigat independența în anii 1950 și ’60, iar granițele multora dintre aceste noi națiuni au fost trasate la întâmplare de oficiali, fără să se țină cont de moștenirea culturală a fiecăruia dintre ele.

În prezent, multe dintre fostele țări, parte din Imperiul Britanic, sunt membre ale Commonwealth-ului.

Imperiul lui Alexandru cel Mare s-a prăbușit imediat după moartea sa

Generalii lui Alexandru cel Mare au început să se certe pe imperiu încă de dinainte ca acesta să moară. Din pricina lipsei unui moștenitor, imperiul său a devenit o țintă pentru oricine.

De altfel, lupta între generalii mai devreme menționați a fost una inevitabilă, de vreme ce Alexandru cel Mare nu a arătat vreo simpatie aparte pentru vreunul dintre ei, pe timpul vieții sale.

Paritatea dintre generali însemna că aceștia nu aveau să accepte vreodată domnia altuia. În mod similar, relația delicată dintre nobilimea și infanterie a fost păstrată intactă doar de Alexandru, dar aceasta a dispărut când el a murit. Așadar, imperiul a încetat să mai existe când marele conducător a murit.

Decăderea Imperiului Roman, mai puțin tristă decât ar fi unii tentați să creadă

În 476 d.Hr., ultimul împărat roman a fost detronat și i s-a permis să-și trăiască zilele rămase în liniște, deoarece regelui barbar Odoacru i s-a făcut milă de acesta și nu l-a văzut ca pe o amenințare.

Chiar și așa, oamenii de știință continuă să dezbată subiectul chiar și în ziua de azi. Epoca post-romană este adesea numită Evul Întunecat, deoarece fără lumina călăuzitoare a civilizației romane, ținuturile odată sub stăpânire romană ar fi regresat spre barbarie și misticism.

Această interpretare este, în mare măsură, o invenție a scriitorilor de mai târziu, care i-au considerat pe romani vârful civilizației; se pare că adevărul nu este chiar atât de simplu. Câteva inovații cheie s-au pierdut de-a lungul veacurilor, asta e adevărat, dar așa-numitele Epoci Întunecate nu au fost, de fapt, atât de întunecate. Spre exemplu, Roma și-a recâștigat relativ rapid statutul de oraș cheie al Europei.

Inovațiile în agricultură au ajutat și regiunile mai puțin fertile din nordul Europei șă-și mărească semnificativ producția de alimente. În plus, savanții islamici au progresat, de asemenea, în ceea ce privește studiile în inginerie, matematică și știință, în timp ce domnia lui Carol cel Mare a avut un impact profund asupra artei, culturii și literaturii europene.

Imperiul Bizantin și legăturile sale cu Moscova

Porțiunea de est a Imperiului Roman, cunoscută sub numele de Imperiul Bizantin, a supraviețuit aproape 1.000 de ani. Granițele s-au extins și s-au contractat cosiderabil, de-a lungul „vieții” sale.

Soarta ultimului împărat al Imperiului Bizatin este decisă de sursa de informare pe care alegi să o crezi.

Constantinopolul a fost numit uneori „a doua Romă”, deoarece era sediul Bisericii Ortodoxe și concura direct cu centrul catolicismului. Imediat după cuceririle musulmane din 1453, un val de savanți și oficiali bizantini a sosit la Moscova. O prințesă bizantină pe nume Sophia s-a căsătorit cu Ivan al III-lea, Marele Prinț al Moscovei, ceea ce a reprezentat o altă piatră de temelie. Mari proiecte de construcție, cum ar fi Kremlinul și Catedrala Adormirii, au fost finalizate în timpul domniei lui Ivan de către arhitecți din sudul Europei. Moscova avea să devină „a treia Roma” – ironic, nu?

Așadar, este lesne de înțeles că harta se poate modifica oricând, oricât de avansați am crede că suntem noi astăzi. Iar dacă luăm în calcul faptul că omenirea nu pare să fi învățat nimic din lecțiile trecutului, situația devine cu atât mai sumbră.