Câți bani dau românii pe taxe, impozite și contribuții sociale: procentul din venituri este înfiorător

de: Alexandru Puiu
27 06. 2022

Sumele pe care românii le achită în fiecare lună pentru taxe, impozite și contribuții sociale reprezintă un procent covârșitor din totalul veniturilor acestora. Institutul Național de Statistică a publicat cea mai recentă statistică pe marginea subiectului, iar datele sunt îngrijorătoare.

Aproximativ 33% din cheltuielile unei gospodării în 2021 au fost reprezentate de taxe, impozite și contribuții sociale. În medie, pe anul trecut, acestea s-au ridicat la 1620 de lei lunar pe gospodărie. Cel mai mare procent din încasări s-a dus către impozitul pe salariu – 15% (14,8% în 2020), urmat de contribuțiile de asigurări sociale (pentru pensie, fondul de șomaj și asigurările de sănătate), peste jumătate din totalul impozitelor – 84,3% (84,5% în 2020). Aceasta este una dintre concluziile celui mai recent raport din partea INS.

Ce se întâmplă cu impozitele și taxele românilor

Conform datelor agregate de Institutul Național de Statistică,  impozitele, contribuţiile, cotizaţiile și taxele deţin o pondere mare în cheltuielile totale ale gospodăriilor în ale căror venituri predomină veniturile salariale. Pornind de la această realitate, în anul 2021, ponderea acestora din cheltuielile totale a fost de 43% pentru gospodăriile de salariaţi, comparativ cu 17,2% pentru cele de şomeri, 13,9% pentru gospodăriile de pensionari, 11,1% pentru cele de lucrători pe cont propriu în activităţi neagricole şi numai 7,9% în cazul gospodăriilor de agricultori.

În mod aproape previzibil pentru România, având în vedere diferența dintre nivelul de trai la oraș și la sat, există discrepanțe mari de nivel și pondere când vine vorba de dări la stat. De exemplu, din același studiu, reiese că procentul impozitelor și contribuțiilor plătite în medie de o gospodărie din mediul urban a fost de cel puțin 1,9 ori mai mare comparativ cu gospodăriile din rural. În final, ponderea din totalul cheltuielilor a fost de 36,7% din venituri la oraș, respectiv 26,9% la țară.

Dacă mai aveai vreun dubiu legat de discrepanțele financiare fabuloase dintre regiunile României, acesta reprezintă un nou argument în acest sens. În Nord-Est (Moldova), nivelul minim al acestui tip de cheltuieli detaliate mai sus este 1.091 de lei, în medie pe o gospodărie sau 26,7% din cheltuielile totale. În București – Ilfov, suma cu pricina sare la 2842 de lei, reprezentând 39,2%. În rest, la nivel național, fluctuează între 1267 și 1829 de lei, fiind vorba de ponderi în cheltuieli totale între 29,2 și 35,2%.