Campanie globală de finanțare pentru Ucraina. Peste 6 miliarde de euro s-au strâns la conferința donatorilor de la Varșovia
Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a contribuit la lansarea unui site global de finanțare participativă, pentru a ajuta Ucraina să respingă atacul rușilor și fie reconstruită țara, odată ce războiul se încheie. Vorbind în limba engleză, într-un videoclip postat pe Twitter, joi, 5 mai, președintele ucrainean a spus că toate fondurile strânse de pe site vor fi transferate băncii centrale a țării, apoi „ministerelor relevante”. Între timp, la Varșovia, s-au strâns peste șase miliarde de euro din donații pentru țara cotropită de ruși.
Campanie globală de finanţare pentru Ucraina, lansată de Zelenski
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat lansarea unei platforme online de finanţare participativă, cu scopul de a ajuta ţara în războiul împotriva invadatorilor ruşi şi pentru a reconstrui infrastructura teritorială. Site-ul se numeşte United24, iar „toate fondurile vor fi transferate băncii naţionale a Ucrainei şi atribuite ministerelor vizate”, a explicat acesta. Liderul ucrainean a promis că vor fi publicate „o dată la 24 de ore” rapoarte privind distribuţia banilor primiţi ca donaţii.
„Cu un singur click, puteţi dona fonduri pentru a-i sprijini pe apărătorii noştri, pentru a ne salva civilii şi a reconstrui Ucraina”, a declarat Zelenski, în timp ce lansa platforma United24.
Fiecare ban va fi folosit de Ucraina în război
Zelenski a explicat că site-ul va permite oamenilor obișnuiți din întreaga lume să ajute în lupta împotriva forțelor ruse: „Fiecare donație contează pentru victorie”.
Rusia și-a lansat invazia la sfârșitul lunii februarie și de atunci a bombardat Ucraina zilnic. Deși Moscova spune că nu vizează civili, tot mai multe dovezi arată că infrastructura civilă, inclusiv clădiri rezidențiale, spitale și centre culturale, au fost distruse de atacurile rușilor.
Către ce sectoare vor fi direcționate donațiile
Platforma online de finanţare participativă spune că banii strânși vor fi direcționați către trei sectoare: apărare și deminare, asistență medicală și reconstrucția țării.
„Numai împreună avem potențialul de a opri războiul și de a reconstrui ceea ce Rusia a distrus”, a punctat Volodimir Zelenski.
Pagubele create de Rusia în Ucraina au ajuns la aproximativ 60 de miliarde de dolari. Suma va crește pe măsură ce războiul continuă, a avertizat, la sfârșitul lunii aprilie, președintele Băncii Mondiale, David Malpass. Acesta a precizat că estimarea preliminară a costurilor „restrânse” ale pagubelor nu include daunele economice în creștere ale invaziei pentru Ucraina.
Miliarde de euro strânse pentru ucraineni
Iar în Polonia, peste șase miliarde de euro au fost strânse pentru Ucraina, în cadrul conferinței internaționale a donatorilor de la Varșovia, a anunțat premierul Mateusz Morawiecki. Evenimentul, menit să ajute Ucraina să facă față consecințelor invaziei Rusiei, a fost găzduit de Polonia și Suedia, în cooperare cu președinții Comisiei Europene și Consiliului European.