Avertisment NATO pentru Putin: „Rusia nu trebuie lăsată să câștige în Ucraina”

de: Cătălina Burghelea
04 08. 2022

Șeful NATO, Jens Stoltenberg, consideră că războiul dus de Vladimir Putin în Ucraina este cel mai periculos moment pentru Europa de la Al Doilea Război Mondial încoace, motiv pentru care Rusia nu trebuie lăsată să câștige acest conflict. Potrivit înaltului oficial, pentru a împiedica Moscova să iasă învingătoare, alianța occidentală şi ţările sale membre trebuie să sprijine în continuare Ucraina cu arme şi altă asistenţă militară.

NATO îl pune la zid pe Vladimir Putin

Europa se află în cel mai periculos moment al său după cel de-Al Doilea Război Mondial, în contextul invaziei declanşate de Rusia în Ucraina, a avertizat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

„Nu trebuie să ne speriem şi nici să exagerăm, dar trebuie să înţelegem clar că ne aflăm în cea mai periculoasă situaţie în care a fost Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial”, a spus șeful blocului militar occidental.

Ordinea mondială actuală, în pericol

Stoltenberg este de părere că o victorie a rușilor în Ucraina ar duce la o instabilitate şi mai mare în planul securităţii globale, calificând operațiunea militară a Moscovei drept un atac asupra ordinii mondiale actuale.

„Putin crede în mintea sa confuză că el poate decide ceea ce ar trebui să facă Ucraina. El nu are dreptul să decidă ceea ce trebuie să facă fostele republici sovietice”, a subliniat secretarul general NATO, avertizând Kremlinul că, dacă ar intenţiona să facă unei ţări membre a Alianţei ceea ce a făcut Ucrainei, toate statele din Organizația Atlanticului de Nord vor sări în ajutor.

„Este în interesul nostru ca acest tip de politică agresivă să nu aibă succes”, a afirmat Jens Stoltenberg.

Jens Stoltenberg, mesaj clar pentru Rusia

Intervenția militară rusă în Ucraina este văzută de șeful NATO ca un atac asupra ordinii mondiale actuale, așa că Alianţa Nord-Atlantică trebuie să împiedice răspândirea războiului. Lumea va fi un loc mai periculos, dacă Rusia câștigă bătălia din Ucraina, a spus oficialul norvegian.

„Aceasta este cea mai periculoasă situaţie din Europa începând de la Al Doilea Război Mondial. Dacă preşedintele Putin chiar se gândeşte să facă unei ţări NATO ceva similar cu ce le-a făcut Georgiei, Republicii Moldova sau Ucrainei, atunci întreaga NATO va fi implicată imediat”, este semnalul transmis de secretarul general al alianței.

În dimineața de 24 februarie, Federația Rusă a declanşat invadarea Ucrainei. Moscova afirmă constant că desfășoară o operaţiune militară specială de denazificare a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din est.