Anunțul verii, de la Banca Transilvania: ce trebuie să afle clienții, ce se schimbă

de: Mădălina Bahrim
20 07. 2022

Banca Transilvania face o mișcare importantă pe piață și anunță un program de răscumpărare de acțiuni, la Bursa de Valori București.

Instituția de credit a decis maximum 10 milioane de acţiuni proprii, din totalul celor 40 de milioane de acţiuni aprobate a fi răscumpărate. Programul de răscumpărare, anunțat la Bursa de Valori București, se va derula în perioada 20 iulie – 31 decembrie 2022.

40 de milioane de lei ar putea fi în joc

După unele calcule, valoarea acestui program de răscumpărare de acțiuni din partea celei mai mari bănci prezente pe piața din România, s-ar putea ridica la valoarea totală de 40 de milioane de lei. Capitalizarea Băncii Transilvania se ridică la valoarea de 14,1 miliarde de lei.

Anul 2022 a început foarte bine pentru gigantul din industria bancară, dacă ținem cont de acest eveniment la BVB, dar și de faptul că Activele Grupului Financiar BT au ajuns la finalul primului trimestru la 128,3 miliarde lei, iar creditele nete au crescut până la 58,6 miliarde lei. Depozitele clienţilor au ajuns la 107,42 miliarde lei – dintre care 71,77 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 35,65 miliarde lei, depozitele companiilor, oferind un raport credite/depozite de 58,4%.

Din raportul financiar oficial, aferent începutului de an, reiese că profitul net consolidat al Grupului BT este de 400,33 milioane lei, din care cel al băncii este de 307,52 milioane lei. Subsidiarele şi participațiile de capital au contribuit cu aproximativ 92,82 de milioane de lei la profitabilitatea BT. De asemenea, analiza mai reiterează faptul că eficienţa operaţională a băncii a atins nivelul de 50,64%

„România a început anul plin de incertitudini și mai provocator ca oricând. 2022 a venit cu turbulențe macroeconomice, cu o situație geopolitică regională complicată, creșteri de prețuri și probleme logistice. În acest context, Banca Transilvania a dovedit că poate susține, indiferent de context, planurile clienților săi, atât prin finanțări care au crescut, cât și prin investiții în tehnologie. Activitatea și veniturile băncii sunt peste estimări și peste buget, iar rezultatul net este în linie cu bugetul. Ne bucură că românii și-au continuat planurile, iar BT a crescut susținut creditarea și operațiunile”, a declarat Omer Tetik, Director General, Banca Transilvania.