Răsturnare de situație. Zelenski reduce din condițiile pentru negocierile cu Rusia

de: Anca Lupescu
10 11. 2022

Ucraina este deschisă la negocieri cu Rusia, însă doar dacă țara agresoare respectă câteva condiții. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina vrea „negocieri autentice”.

Moment crucial. Urmează negocieri între Rusia și Ucraina?

Update 10 noiembrie, ora 14.10. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mai redus din condiţiile sale pentru negocierile cu Rusia. Astfel, liderul de la Kiev nu va mai cere destituirea liderului rus Vladimir Putin, relatează Kyiv Post. Potrivit publicației ucrainene, Administraţia Biden l-a făcut pe Zelenski să-şi flexibilizeze condiţiile atunci când vine vorba de negocieri cu Moscova. Această schimbare are loc după „zile de negocieri între Kiev şi Washington”.

Deși americanii nu l-au „instruit” explicit pe Zelenski să-şi revizuiască abordarea, au transmis Kievului că trebuie să demonstreze „mai mult entuziasm în a pune capăt conflictului într-un mod prietenesc şi înţelept”.

Totuși, „asta nu înseamnă că (nr.r- ucrainenii) trebuie să se aşeze la masa negocierilor chiar acum. Nici măcar nu considerăm că acum este momentul adecvat, în funcţie de ceea ce face Rusia. Însă trebuie să arate voinţa de a soluţiona conflictul, pentru că nimeni nu este mai interesat decât Ucraina să se încheie acest conflict”.

Se pare că liderul ucrainean a „omis” să menţioneze condiţia potrivit căreia Vladimir Putin trebuie destituit din funcţie înainte de a putea avea loc astfel de negocieri.

Update 8 noiembrie, ora 14.15. Ministrul adjunct rus de externe, Andrei Rudenko, a declarat că Rusia nu pune precondiţii pentru negocierile cu Ucraina.

„Nu există precondiții din partea noastră, cu excepția unei condiții esenţiale ca Ucraina să dea dovadă de bunăvoință”, a spus acesta. El a continuat spunând că Rusia este pregătită pentru procesul de negocieri și că întreruperea acestora nu a fost vina Moscovei.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că este deschis la discuții cu Rusia, dar numai la negocieri „autentice” care să restabilească granițele Ucrainei, să îi acorde compensații pentru atacurile rusești și să îi pedepsească pe cei responsabili de crime de război.

Declarațiile, făcute în cursul nopții, au fost făcute la câteva zile după ce un raport al Washington Post a afirmat că Washingtonul dorea ca Kievul să dea un semnal de disponibilitate la discuții, îngrijorat de faptul că, dacă ar părea prea intransigent, Kievul ar putea să își afecteze argumentele pentru a obține sprijin internațional.

Vorbind înainte de a se adresa marți liderilor mondiali la un summit global privind clima, Zelenski a spus:

„Oricine este serios în ceea ce privește agenda climatică ar trebui să fie serios și în ceea ce privește necesitatea de a opri imediat agresiunea rusă, de a ne restabili integritatea teritorială și de a forța Rusia să participe la negocieri de pace autentice”.

SUA a încurajat Kievul să fie mai „dispus la negocieri”

Statele Unite i-a încurajat în mod privat” pe liderii ucraineni să arate că sunt dispuși să trateze cu Moscova și să pună capăt poziției lor de a nu organiza negocieri de pace până când președintele rus Vladimir Putin nu va fi înlăturat din funcție.

Solicitarea făcută de oficialii americani nu a fost menită să exercite presiuni asupra Ucrainei pentru a intra în negocieri. În schimb, se pare că este o „încercare calculată” de a se asigura că Kievul își menține sprijinul altor țări care ezită să declanșeze un război.

Ziarul a relatat că, deși oficialii americani au fost de acord cu omologii lor ucraineni că Putin nu este în prezent serios în privința negocierilor, aceștia au recunoscut, de asemenea, că interzicerea discuțiilor de către președintele ucrainean Volodimir Zelenski a provocat îngrijorare în unele părți ale Europei, Africii și Americii Latine, unde efectele războiului asupra prețurilor la alimente și combustibil sunt cele mai acute.

Acest lucru vine în contextul în care Statele Unite și-au exprimat în repetate rânduri sprijinul pentru Ucraina, promițând să susțină Kievul cu un ajutor semnificativ „atât timp cât va fi nevoie”.