Ajutorul social de 1.000 de lei care intră în cont din 2023: există o singură condiție să primești banii

de: Mădălina Bahrim
23 12. 2022

Din 2023, un tip de ajutor social va fi majorat la 1.000 de lei pentru anumite categorii vulnerabile de cetățeni români.

De precizat că, deși vorbim despre un sprijin financiar din partea statului oferit persoanelor nevoiașe, nu facem referire la clasicul ajutor social despre care știm cu toții că se acordă familiilor ce au un anumit venit minim pe cap de locuitor, care nu permite membrilor acestora să se întrețină la un nivel măcar decent.

De data aceasta, ajutorul social este dedicat încălzirii locuinței, iar politicienii noștri cred că este necesar să se ia o astfel de măsură, în condițiile în care ne confruntăm cu o criză energetică de proporții și foarte mulți români nu mai fac față facturilor și cheltuielilor cu întreținerea casei în general.

Cine primește 1.000 de lei de la stat

Astfel, de anul viitor familiile și cetățenii vulnerabili ar putea primi 1.000 de lei de la stat. Banii sunt alocați pentru combustibili solizi și petrolieri. Această formă de sprijin există deja, doar că ea este mult mai redusă, ajutorul având în prezent un cuantum de doar 320 de lei. Practic, în linii mari, ceea ce urmează să se întâmple este să se tripleze acest ajutor.

Referitor la cine va primi acești bani, situația e destul de simplă. Așa cum statul acordă bani pentru cei ce folosesc energia termică pentru a-și încălzi locuințele, la fel se va proceda și pentru combustibilii solizi și petrolieri.

Nu s-a luat încă o decizie definitivă în acest sens, iar acest lucru e important de menționat, dar sunt șanse extrem de mari să se decidă acest lucru, dat fiind faptul că există deja o inițiativă legislativă în parlament.

Concret, după ce proiectul de modificare a Legii nr. 226 din anul 2021 va primi undă verde de la senatori și deputați, urmează doar să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial al României, după care intră în vigoare.