Veste minunată pentru Ucraina, ce s-ar putea întâmplă cu acordul pentru exportul de cereale. Turcia a făcut anunțul

de: Cătălina Burghelea
08 11. 2022

Turcia, prin ministrul său al Apărării, Hulusi Akar, a anunțat că va propune prelungirea cu un an a acordului dintre Rusia şi Ucraina privind exportul de cereale din porturile ucrainene, care expiră la 19 noiembrie. În declaraţiile făcute presei, oficialul turc a susținut că problemele umanitare ar trebui să fie separate de conflictul dintre Moscova și Kiev.

Veste bună pentru Ucraina. Acordul pentru exportul de cereale ar putea fi prelungit cu un an

Cât despre revenirea Rusiei în acest acord, după ce îşi anunţase suspendarea participării pe motiv că Ucraina ar fi atacat cu drone nave ale Flotei ruse din Marea Neagră, ministrul turc al Apărării a subliniat eforturile diplomatice ale preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în acest sens.

Răsturnarea de situație a avut loc după o discuție telefonică între liderul rus Vladimir Putin și omologul turc Tayyip Erdogan. Au contat, de asemenea, consultările între miniștrii Apărării din cele două țări prietene.

„Am spus că luptele şi problemele umanitare sunt chestiuni separate”, a reiterat Hulusi Akar, afirmând că „Ucraina a dat garanţii în scris Rusiei datorită medierii Turciei”.

Cel puţin 431 de nave au părăsit porturile ucrainene

De asemenea, oficialul de la Ankara a indicat că cel puţin 431 de nave au părăsit porturile ucrainene şi că cerealele exportate depăşesc deja 10 milioane de tone, în virtutea acestui acord semnat în iulie.

„Acum ne-am intensificat eforturile pentru prelungirea acordului privind exportul de cereale. Vom propune prelungirea acordului cu un an”, a subliniat ministrul Apărării din Turcia.

Acordul dintre Rusia şi Ucraina, mediat de Națiunile Unite şi Turcia, a deblocat exportul de cereale şi alte produse alimentare din porturile ucrainene. Kievul a negat, săptămâna trecută, că a oferit noi garanţii pentru ca Moscova să revină la acordul privind coridorul de cereale şi nici nu a făcut vreo concesie. Într-un mesaj online, Oleg Nikolenko, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, a spus că Ucraina nu şi-a asumat nicio obligaţie nouă în afara celor existente.