Viața pe Terra: cât de diferit ar fi arătat lumea fără oameni

de: Andrei Tilimpea
10 11. 2021

Oamenii au modelat planeta într-un mod uimitor, de la construcții până la modelarea ecosistemelor. Dar cum ar arăta lumea dacă oamenii nu ar fi existat niciodată?

Cercetătorii consideră că prin lipsa impactului provocat de oameni, natura s-ar fi manifestat într-un mod formidabil.

„Cred că ar fi un loc cu mult mai multă vegetație, cu o multitudine de animale, de dimensiuni mari răspândite pe toate continentele, cu excepția Antarcticii”, a declarat Trevor Worthy, paleontolog și profesor asociat la Universitatea Flinders din Australia.

Oamenii au sculptat lumea în detrimentul multor specii, de la pasărea dodo  până la tigrul tasmanian, pe care l-am dus la dispariție prin activități precum vânătoarea și distrugerea habitatului.

Diversitatea ar fi la ordinea zilei

Rata de dispariție pe Pământ astăzi este de peste 100 de ori mai mare decât ar fi fără oameni, după cele mai conservatoare estimări și nu a fost mai mare de atât de la evenimentul de extincție din Cretacic-Paleogen, care a distrus aproximativ 80% din speciile de animale, inclusiv dinozaurii acum 66 de milioane de ani.

„Străbunicul meu a putut observa stoluri de mii de peruși în peisajele naturale, bunicul meu a văzut stoluri de o sută, tatăl meu a văzut câteva și sunt norocos dacă pot vedea doi în păduri”, a spus Worthy.

Declinul naturii condus de oameni indică faptul că Pământul ar fi un loc mult mai sălbatic fără noi, cu unii giganți pierduți, cum ar fi moa supraviețuind și prosperând.

Acest grup de păsări asemănătoare struților, dintre care unele ajungeau până la 3,6 metri înălțime și 250 de kilograme, a evoluat în Noua Zeelandă de-a lungul a milioane de ani. În 200 de ani de la sosirea oamenilor pe pământurile acestor păsări în urmă cu 750 de ani, toate cele nouă specii de moa au dispărut, împreună cu cel puțin alte 25 de specii de vertebrate, inclusiv vulturii lui Haast  care vânau păsările amintite înainte, potrivit Worthy.