Top 6 cele mai frumoase sate din România: zici că ești în altă țară

de: Ozana Mazilu
09 07. 2021

În cazul în care crezi că doar în alte țări găseşti peisaje rustice superbe, află că și în România există locuri pitorești ca-n povești.

În continuare, uite o listă, făcută de Businessmagazin, cu şase dintre cele mai frumoase sate din România, ideale să mergi în vacanță vara aceasta. Răcoare, peisaje superbe și viață de țară.

Şirnea

Şirnea e un sat parcă ieşit din romanele lui J.R.R. Tolkien. E un sătuc din Braşov, amplasat la poalele Munţilor Piatra Craiului, la o altitudine de aproape 1.400 de metri. Șirnea este un sat în comuna Fundata din județul Brașov, Transilvania, România. Începând cu data de 16 iulie 1973, satul Șirnea, alături de alte 13 localități, se declară, experimental, sat de interes turistic denumit „sat turistic”.

Acolo se întâmplă o mulţime de evenimente interesante precum Focul lui Sumedru (ocrotitorul recoltelor şi oierilor), care are loc în fiecare an, în 25 octombrie. De asemenea, dacă îţi plac lăcaşurile de cult, trebuie să ştii că sunt o grămadă în apropiere. Mai poţi vizita şi Parcul Naţional Piatra Craiului, Prăpastiile Zărneştilor, Cheile Moieciului, Peştera şi Cheile Dâmbovicioara, Peştera cu lilieci din satul Peştera, Barajul Pecineagu şi Lacul Vidraru.

Pleşa

Pleșa este un sat de care nu foarte multă știe. Satul este situate în Bucovina, foarte aproape de Gura Humorului, fiind locuit exclusive de polonezi. Dacă visezi la un weekend într-un astfel de loc, o noapte de cazare costă în medie o sută de lei, doar poate ajunge până la patru sute de lei. Gazdele însă, promit să-ţi asigure o vacanţă de vis.

Ciocăneşti

Ciocăneşti e alt sat de poveste, din valea Bistriţei, pe drumul ce leagă Moldova de Maramureş, nu departe de Vatra Dornei. Pe pancarta de la intrare o să citeşti „sat muzeu”, pentru că e unul dintre puţinele sate româneşti care a reuşit, în ciuda trecerii timpului, să-şi păstreze armonia arhitecturală într-o lume obsedată de termopane, artificii pompoase, finisaje moderne şi grilaje de inox.

În Ciocăneşti poţi vizita Casa Muzeu Leonida Ţăran, prima locuinţă din sat care a fost zugrăvită cu motive tradiţionale. Iar dacă vrei să rămâi aici peste noapte, nu trebuie să faci un efort financiar prea mare. Pensiunile îşi aşteaptă clienţii cu preţuri cuprinse între 60 şi 70 de lei.

Sate din România, desprinse din basme

Viscri

Viscri este un sat în comuna Bunești din județul Brașov, Transilvania. E o localitate cu o mie de oameni, care a ajuns cunoscută în toată lumea după ce prinţul Charles şi-a cumpărat o casă acolo. Judecând după fotografii, nici nu e greu să-ţi imaginezi de ce s-a îndrăgostit moştenitorul coroanei britanice de meleagurile Braşovului.

Viscri adăposteşte una dintre cele mai spectaculoase şi mai vechi biserici fortificate săseşti, care a şi fost înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO. De asemenea, oamenii de aici au iniţiat un proiect foarte interesant, „Şosete din lână naturală din Viscri“. Despre asta vei afla mai mutle dacă ajungi acolo.

Situată între cele două șosele ce leagă Rupea de Sighișoara și de Mediaș, în satul Viscri se putea ajunge până acum zece ani doar prin mijloace proprii de locomoție. Datorită poziției sale retrase aici s-a păstrat cel mai arhaic costum din secolele XVII-XIX.

Ca să înnoptezi la Viscri, ar trebui să ai pregătiţi minimum 90 de lei. Există însă şi pensiuni care percep turiştilor care vor să doarmă în satul Prinţului Charles şi 200 de lei pe noapte.

Botiza

Botiza se află în inima Maramureşului, pe Valea Izei. Un ţinut de poveste, locuit de oameni ce sfidează timpul, neostenind niciodată. Situat la poalele munților Țibleșului, satul este celebru pentru covoarele de lână cu motive tradiționale, colorate (folosind pigmenți vegetali) și minunatul port popular. În ultimii ani, agroturismul a cunoscut o dezvoltare remarcabilă.

Preţurile la pensiunile din zonă sunt cuprinse între 60 şi 120 de lei, pentru o noapte în inima Maramureşului.

Rimetea

Din evul mediu până în anul 1876, localitatea a făcut parte din Scaunul Secuiesc al Arieșului. În cele opt secole de locuire neîntreruptă, Rimetea a cunoscut mai multe perioade antagonice, oscilând de la starea de sat medieval oarecare, la aceea de oraș înfloritor în secolele XVII-XVIII și având parte de un lung declin de la sfârșitul secolului al XIX-lea până la sfârșitul secolului al XX-lea, când reajunsese un sat oarecare de la poalele Munților Apuseni.

La Rimetea trebuie neapărat să ajungi dacă îţi plac escaladările şi sporturile aeronautice, pentru că  Rimetea e destinaţia ideală pentru zborul cu parapanta, off the road şi drumeţii. Iar dacă eşti dispus să mai mergi încă cinci kilometri, poţi vizita şi Cetatea Colţeşti.

La pensiunile conduse de gazde primitoare, tarifele pornesc de la 90 de lei camera dublă pe noapte şi ajung până la 200 de lei.