Românii și economiile pentru viitorul copiilor: câți au pus bani deoparte și câți și-au permis s-o facă

de: Alexandru Puiu
09 02. 2021

În teorie, părinții din România pot face economii în numele copiilor printr-un program național întitulat gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar. În practică, numărul celor care se gândesc la viitorul copiilor este infim, iar cei mai mulți nu-și permit să o facă.

România este o țară săracă sau foarte săracă, în funcție de pe cine întrebi. În timp ce foarte mulți copii pleacă la studii în străinătate fără să se mai întoarcă, statul român s-a gândit să faciliteze un program de economii pentru copii. În acest scop, toți copiii din România au ajuns să aibă deschis la Trezorerie câte un cont pe numele lor. Problema este că acele conturi nu au fost alimentate de părinți.

La data de 12 ianuarie 2021, în evidențele informatice ale Trezoreriei Statului sunt deschise un număr de 4.426.101 conturi la nivel național. Dintre acestea, un număr de 68.399 conturi Junior au fost alimentate cu diferite sume de bani. Soldul depunerilor la data de 12 ianuarie 2021, în cele 68.399 conturi Junior, fără a include prima, este de peste 162,4 milioane lei.

Din datele transmise celor de la HotNews de către Ministerul Finanțelor, doar 1,5% dintre copiii români au bani în ele, deși programul a fost lansat de circa 2 ani. De precizat că în acest procent intră și cei din centrele de plasament, pentru care sumele sunt virate de Ministerul Muncii. Dacă eliminăm din ecuație situația acelor copii, circa 0,6% ar fi procentul copiilor pentru care părinții au depus bani în conturile respective.

O partea din motivul pentru care gROwth se află în această situație ține în egală măsură de lipsa de publicitatea a inițiativei, cât și de sărăcia românilor. Mulți părinți nu-și permit să facă economii în numele copiilor, nici dacă ar fi știut că există respectiva inițiativă.

Ca referință, din punct de vedere financiar, condițiile din spatele acestui program sunt destul de avantajoase, semnificativ mai profitabile decât dacă ai pune banii la bancă. De exemplu, prin acest program, dacă la finalul anului copilul a avut contul alimentat cu cel puțin 1.200 lei, primește 600 lei de la stat. Pe lângă asta, se mai acordă 3% dobândă anuală la sold, adică la cei 1.200 lei (sau cât a depus părintele – procentul se acordă indiferent de sumă). Copilul poate accesa banii după ce împlinește 18 ani. Particularitățile legislative ale acestei inițiative au fost definite prin OUG 104/2018.