România se digitalizează: investițiile fabuloase ale patronilor români
În contextul pandemic, digitalizarea își face tot mai mult loc în companiile românești. De când trebuie să lucrăm de acasă, conexiunea digitală este obligatorie și a devenit o utilitate. Astfel că și România trebuie să se alinieze celorlalte state din punct de vedere digital. La această concluzie au ajuns patronii marilor companii din România.
Ca urmare, transformarea digitală este acum pe primul loc în topul investițiilor. Majoritatea directorilor generali ale companiilor românești planifică creșteri mari în investițiile digitale. În următorii trei ani, majoritatea fondurilor se vor îndrepta spre astfel de investiții.
Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România, declară „Transformarea digitală a surclasat în 2021 eficientizarea operațională care a fost prioritară în ultimii ani și care ne-am fi așteptat să rămână dominantă, mai ales pe fondul crizei sanitare. Așa cum a fost în criza financiară din urmă cu un deceniu. Orientarea spre digitalizare este atât un efect al situației din ultimul an și jumătate, în care tehnologiile au însemnat inclusiv supraviețuirea afacerilor, cât și o mai mare conștientizare, tocmai datorită acestui context recent, că viitorul aparține digitalizării”.
Automatizarea și tehnologizarea, secretul productivității
Pe lângă asta, liderii de organizații, mai au ca prioritate creșterea productivității prin automatizare și tehnologizare. Aceste lucruri ar putea să asigure competitivitate pe piață. Tehnologiile inteligente oferă companiilor noi oportunități de a-și îmbunătăți performanța. Dacă procesele operaționale sunt simplificate, ei pot realiza economii semnificative.
„Majoritatea companiilor au investit în ultima vreme în tehnologie și vedem că 85% spun că vor să investească mai mult. Transformarea digitală este o abordare strategică, centrată pe digitalizare, care înseamnă mult mai mult decât îmbunătățirea unor servicii sau produse datorită tehnologiei. Așadar, marea majoritate a companiilor sunt abia la începutul acestui drum spre digitalizare și necesită investiții mai mari. De exemplu, la nivel global, studiile noastre arată că doar 5% dintre companii sunt acum cu adevărat digitale”, a explicat Dinu Bumbăcea.