Regula de două minute. Cea mai puternică lecție să te motivezi ca să nu mai amâni lucruri

de: Mădălina Bahrim
01 05. 2021

Zilnic, amânăm lucruri ce ar trebui făcute, din diverse motive. O zicală din popor spune că nu trebuie să lași pe mâine ce poți face astăzi, însă știm cu toții cât e de tentant să amânăm anumite activități, deși avem timp pentru ele. Pur și simplu uneori e vorba de comoditate.

Pentru a nu mai amâna activitățile și pentru o mai bună organizare, sunt extrem de utile sfaturile lui David Allen, din celebrul volum Getting Things Done.

Ideea de bază a strategiei de automotivare vizează acele activități care durează maximum două minute, cum ar fi spălatul vaselor imediat după masă, până când nu se acumulează multe și prin urmare vor necesita o perioadă mai îndelungată de timp pentru curățare, punerea rufelor în mașina de spălat, aranjatul patului de dimineață și așa mai departe.

Deși nu conștientizăm, aceste mici activități care durează puțin timp dacă sunt realizate „la timp”, ajung să ne aglomere programul, pentru că, amânându-le, ele se vor suprapune cu alte sarcini pe care trebuie să le îndeplinim în mod constant, sau care intervin în mod neprevăzut.

Prin urmare, regula de „două minute”, presupune două componente esențiale:

  • Dacă o activitate durează mai puțin de două minute, fă-o acum! Nu o amâna, din motivele expuse anterior.
  • Dacă vrei să deprinzi un nou obicei, începe schimbarea cu pași mărunți. Mărunți cât „două minute”.

Evident că nu îți poți îndeplini obiectivele în două minute, însă dacă sistematic vei aloca două minute unei noi activități, în mod constant, ea îți va intra în obișnuință și în timp te vei dedica mai mult ei.

Spre exemplu, dacă niciodată nu îți găsești motivația de a face sport, începe prin a practica 2 minute de activitate fizică zilnic. În timp vei observa efectele benefice ale acestui obicei și te vei trezi că, în loc de două minute, ai petrecut 15 minute pe stepper.

După cum ne-a învățat Sir Isaac Newton cu mult timp în urmă, obiectele în repaus tind să rămână în repaus, iar obiectele în mișcare tind să rămână în mișcare. Acest lucru este valabil atât pentru oameni, cât și pentru … căderea merelor.

Regula de două minute funcționează atât pentru obiective mari, cât și pentru obiective mici, datorită inerției vieții. Odată ce începi să faci ceva, este mai ușor să continui să faci acel lucru.

Vrei să devii scriitor? – Începe prin a scrie câte o propoziție, câte o frază. Alocă pentru început două minute acestui obiectiv și vei reuși în timp să te dedici mai mult.

Vrei să citești mai mult? – Propune-ti să citești doar prima pagină a unei cărți. Nici nu îți vei da seama când te vei trezi că ai citit deja primele trei capitole.

Vrei să mănânci mai sănătos? – Mănâncă doar o bucățică dintr-un fruct. Vei găsi în timp inspiarația și energia interioară de a pregăti o salată.

Regula de două minute nu se referă la rezultatele obținute, ci mai degrabă la procesul de realizare efectivă a muncii. Accentul este pus pe acțiune și lăsarea lucrurilor să curgă de de la sine, „păcălind” într-un fel creierul care reacționează refractar la schimbarea autoimpusă.

Cea mai importantă parte a oricărui obicei nou este partea de început și nu doar prima dată, ci de fiecare dată. Nu este vorba despre performanță, ci despre acțiune constantă.

Nimeni nu poate garanta că regula de două minute funcționează și la tine, însă cu siguranță nu funcționează dacă nu încerci. Tu ce activități ai amânat astăzi? Ce obiective ai neglijat?