Protecția mediului, noua ambiție europeană: cât de curajos este proiectul UE

de: Mădălina Bahrim
10 06. 2021

Parlamentarii europeni au adoptat săptămâna aceasta „Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030: Să readucem natura în viața noastră”. Proiectul vizează o reformă amplă pentru mediul înconjurător, fiind adoptat cu 515 voturi pentru, 90 voturi împotrivă și 86 abțineri.

Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2030 este un plan amplu, ambițios și pe termen lung de protejare a naturii și de inversare a degradării ecosistemelor.

Acest plan urmărește să plaseze biodiversitatea Europei pe calea redresării până în 2030 și conține acțiuni și angajamente concrete în acest sens, la care țările europene trebuie să se alinieze, pentru a îmbunătăți calitatea mediului înconjurător.

„Eurodeputații regretă profund faptul că Uniunea Europeană nu și-a îndeplinit obiectivele în materie de biodiversitate pentru 2020. Ei consideră că noua strategie trebuie să abordeze în mod adecvat toți cei cinci factori determinanți pentru schimbare în natură.

Aceștia sunt: schimbări privind modul în care folosim suprafețele terestre și maritime, exploatarea directă a organismelor, schimbările climatice, poluarea și speciile alogene invazive. Parlamentul insistă că în Europa trebuie mobilizate 20 de miliarde de euro pe an pentru măsurile legate de biodiversitate”, arată parlamentarii.

Parlamentarii europeni își doresc adoptarea unui „Acord de la Paris” privind biodiversitatea

Eurodeputații își doresc adoptarea unui „Acord de la Paris” privind biodiversitatea în cadrul viitoarei conferințe a ONU din octombrie 2021.

În contextul post-COVID-19, strategia urmărește să consolideze reziliența societăților noastre în fața unor posibile amenințări viitoare precum:

-impactul schimbărilor climatice
-incendii forestiere
-insecuritate alimentară
-epidemii (inclusiv prin protejarea faunei sălbatice și combaterea comerțului ilegal cu specii sălbatice)

Strategia conține angajamente și acțiuni concrete care trebuie realizate până în 2030:

-crearea unei rețele mai ample de zone protejate terestre și maritime, în toată Uniunea Europeană.UE va extinde zonele

-natura 2000 existente, protejând strict zonele valoroase pentru biodiversitate și pentru combaterea schimbărilor climatice.

Prin angajamente și acțiuni concrete, UE caută să refacă până în 2030 ecosistemele degradate și să le gestioneze în mod durabil, îndepărtând cauzele principale ale declinului biodiversității.

„Astăzi solicităm o lege europeană privind biodiversitatea similară Legii europene a climei. Prin această lege s-ar crea cadrul de guvernanță valabil până în 2050 de protejare a biodiversității, care ar urma să includă obiective obligatorii pentru 2030. Mă bucur că am susținut obiectivele principale ale propunerii Comisiei și crearea unui plan al Uniunii Europene de refacere a naturii pentru a reface cel puțin 30% din suprafețele terestre și maritime din Uniune. Mulți dintre noi susținem și adoptarea unei legi de protejare și folosire sustenabilă a solului, precum și stabilirea unui plan de unire a eforturilor de soluționare a crizelor privind clima și biodiversitatea”, a transmis raportorul César Luena (S&D, Spania).