Programul Tezaur | Ce dobânzi primești dacă împrumuți statul în luna august
Programul Tezaur continuă și în luna august, iar statul îți promite dobânzi mai avantajoase la titlurile de stat decât cele oferite de bănci.
Programul Tezaur e gândit pentru a oferi cetățenilor României o sursă sigură de câștig. Practic, cumperi titluri de stat – adică împrumuți statul – și primești dobânzi avantajoase dacă-ți parchezi banii pe 1, 3 sau 5 ani.
Începând din 2 august, Ministerul Finanţelor emite trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi cuprinse între 3,15% şi 3,85%. Banii vor fi utilizaţi pentru finanţarea deficitului şi refinanţarea datoriei.
Ce dobânzi ai la programul Tezaur în august
Ministerul Finanţelor anunță că va emite, începând cu 2 august 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de 3,15%, 3,50% şi 3,85%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.
Iată și ce trebuie să faci. Potrivit Ministerului Finanţelor, titlurile de stat pot fi cumpărate:
Între 02 – 27 august 2021 de la unităţile Trezoreriei Statului;
Între 02 – 26 august 2021 pentru mediul urban şi 02 – 25 august 2021 pentru mediul rural, prin Compania Naţională Poşta Română.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Dacă, spre exemplu, vrei să retragi banii mai devreme, pierzi dobânda aferentă acelui an.
”De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri”, a transmis, vineri, Ministerul Finanţelor.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.
”Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice”, anunţă MInisterul Finanţelor.
Un aspect important, însă: ține cont și de rata inflației. Mai multe detalii AICI.