Procedeul care i-a redat vederea e o reală revoluție în medicină

de: Ozana Mazilu
24 01. 2021

Un bărbat în vârstă de 78 de ani şi-a recăpătat vederea după ce a fost primul pacient care a primit un nou tip de implant cu o cornee sintetică.

Corneea artificială creată de cei de la CorNeat se integrează cu peretele ocular fără a fi nevoie de vreun donator de ţesut, conform celor de la Israel Hayom, citaţi de Engadget. Dezvoltat de o companie numită CorNeat, KPro este primul implant care poate fi integrat direct în peretele ocular, pentru a înlocui corneea cu probleme fără a necesita ţesut de la un donator.

Cum funcționează implantul de cornee care redă vederea

Imediat după operaţie, pacientul şi-a putut recunoaşte membrii familiei şi a putut citi numerele de pe o diagramă oculară. Implanturi cu cornee artificială există deja pentru pacienţii care prezintă degenerscenţă a corneei, însă deoarece operaţiile sunt complexe, reprezintă o ultimă instanţă la care se apelează atunci când transplanturi sau un implant cu inele corneene nu funcţionează.

Cu toate acestea, inserarea transplantului CorNeat este o procedură relativ simplă, ce necesită o intervenţie mai redusă, folosind şi un material biomimetic care „stimulează proliferarea celulelor, conducând la o integrare progresivă a ţesutului”, conform celor de la CorNeat.

Mecanismul exact poate fi văzut mai sus, având ca rezultat final integrarea completă a dispozitivului în peretele ocular.

„Integrarea totală se realizează în câteva săptămâni, iar dispozitivul rămâne permanent în ochiul pacientului” spun cei de la CorNeat. Acest lucru duce la o acuitate vizuală îmbunătăţită şi permite „timpi de vindecare extraordinar de rapizi”, având şi un aspect destul de natural.

CorNeat spune că încă zece pacienţi au primit aprobarea pentru implant în Israel, iar în viitorul apropiat plănuieşte să obţină aprobare pentru încă două persoane în Canada, şi alte șase în Franţa, SUA şi Olanda. Deşi implantul nu conţine nicio parte electronică, poate ajuta oamenii mai mult decât un ochi robotic. „După ani de muncă, să văd un coleg care implantează KPro cu uşurinţă şi un om care îşi recapătă vederea ziua următoare, a fost un moment emoţionant, au fost foarte multe lacrimi în încăpere” a spus cofondatorul CorNeat Vision, Dr. Gilad Litvin.