„Pig”: conexiunea lui Nicolas Cage cu cel mai bun prieten al său, un porc, unică. Interpretarea? Magistrală.

Un film fascinant și confuz. „Pig” (“Porcul”). De la început până la sfârșit, nu se întâmplă nimic așa cum te-ai putea aștepta și tocmai de-asta îți rămâne în minte. Un film care-ți arată pura conexiune a omului cu natura. Cel mai bun prieten al unui om este un porc. Și n-am crezut absolut deloc c-o să vărs o lacrimă, când am citit prima oară titlul.

Scriitorul și regizorul Michael Sarnoski a avut o viziune originală și emoționantă asupra acestui film. Regizorul promite un thriller de răzbunare, dar oferă ceva mult mai liniștit și mai profund. Un pustnic cu părul lung și aspect neglijent, pe nume Rob (Nicolas Cage), locuiește în pădure, în sălbăticia din Oregon, alături de prietenul lui, un porc. Cei doi caută trufe prin pădure și i le dă la schimb unui individ pe nume Amir (Alex Wolff), care vine și-i lasă niște conserve cu mâncare. Porcul pare să aibă talentul de a găsi ciuperci rafinate. Înțelegem că Amir este principala sursă de venit a lui Rob, dar că nu are nevoie de prea mulți bani, pentru că a ales să trăiască în natură și se aprovizionează din pădure.

Într-o noapte, niște indivizi dau buzna în cabana lui Rob și îi fură cel mai bun prieten. De aici, începe căutarea lui de a-și găsi tovarășul. Și are o vagă idee cine ar putea fi răpitorul.

Dacă te aștepți la violență sau la scene dure, caută alt film. Nicolas Cage își interpretează rolul cu măiestrie, lovind celelalte personaje cu cuvinte profunde. Nu este abuziv, ci doar spune adevărul așa cum îl vede el. Dar impactul este devastator.

Rob intră în cea mai mare rețea underground de bucătari, proprietari de restaurante și furnizori de alimente și echipamente care operează în și în jurul orașului Portland. Această societate secretă pare să aibă un cod, o istorie și numeroase secrete. Rob a fost odată o figură legendară a acestei industrii, până când a renunțat din motive care nu sunt clarificate în totalitate nici la sfârșitul filmului. Memoria vizuală a lui Rob este utilă, în timp ce încearcă să-l găsească pe Pig. Ne dăm seama că este un om inteligent, dar resemnat cu condiția sa.

Este ușor de înțeles de ce a vrut Cage să fie în acest film. Rob este un personaj foarte ofertant: un “filozof-călugăr” descris de Amir ca un „budist practicant”. Este un om blând și plin de mister, cu accente de disperare și furie reprimate. La început nu vorbește prea mult, dar devine mai detaliat pe măsură ce povestea se desfășoară, probabil ca urmare a reintrării în societate a lui Rob, obligat fiind să folosească abilități de comunicare pe care le pierduse în pădure.

Când filmul pune cele două personaje împreună în mașina lui Amir sau pe o stradă, acestea devin o echipă clasică: Rob, înțeleptul introvertit și Amir, nevroticul urban. Chiar dacă filmul este unul profund emoționant, scenele capătă și un anumit umor de situație, când sunt puși în fața faptului împlinit: sunt în căutarea unui porc prin tot orașul.

În consecință, „Pig” se angajează în mod liber la o estetică de povestire care ar putea fi descrisă ca lentă, digresivă, confuză și, probabil, o mulțime de alte peiorative atribuite de către oricine nu este capabil sau înclinat să fie pe aceeași lungime de undă cu tumultul interior și emoțiile intense ale personajelor. Nu este un film care să placă tuturor, poate chiar majoritatea l-ar putea desconsidera. Este genul de film pe care trebuie să-l vizionezi cu inima și mintea deschise și fără niciun fel de prejudecată. Lent și ciudat, dar bine scris și magistral interpretat, „Pig” este o frumoasă odisee a pierderii și a dragostei ancorată de performanța afectivă a lui Nicolas Cage. Are câteva mesaje profunde despre viață pe care ar trebui să le iei în considerare și care te invită la introspecție.

Bărbos, plin de sânge și cu cuvintele la el, observăm un Nicolas Cage complet diferit de toate filmele pe care le-ai văzut cu el. Porcul nu era pentru el doar un animal care-l ajuta să caute trufe, ci reprezenta cel mai bun tovarăș. Ceea ce face ca filmul să fie special nu este căutarea în sine a lui Cage, ci lumea în care se întoarce, după mult timp: un univers culinar rafinat din Portland, care are chiar și propriul său club de luptă secret, ce ne aduce aminte de iconicul „Fight Club”. Singura conexiune a lui Rob cu ființele umane este un dealer de trufe care îl ajută, în cele din urmă, să-și caute animalul.

Începi să observi, pe parcursul filmului, cât de încrezător se mișcă Cage prin bucătăriile restaurantelor orașului. Toată lumea îl ține pe Rob la o distanță prudentă, iar acea intimidare a sa este un indiciu al trecutului său. Din când în când, „Pig” cade în anumite clișee, dar în cea mai mare parte, scriitorul-regizor debutant Michael Sarnoski își asezonează povestea cu pasaje inteligente. Liniștit, neforțat și delicat, „Pig” îi oferă lui Nicolas Cage ocazia de a-și demonstra încă o dată talentul înnăscut, dar și șansa de a-i descoperi noi laturi actoricești.

Rob este, în anumite privințe, un personaj care se potrivește cu o idee pe care o avem despre Cage, dar numai în anumite privințe și numai în acest stadiu al carierei sale. Acesta nu este un Cage predispus la accente de furie, cel puțin nu la început, ci mai degrabă, furia lui a fost tencuită cu o melancolie apăsătoare. Rob este un om atât de deconectat de viață încât, atunci când intră în camionul său nefolosit pentru a pleca în căutarea porcului, acesta cedează aproape imediat ce îl pune în funcțiune. A ieșit din viața reală de atât de mult timp, un deceniu și jumătate, încât, atunci când intră într-un bar, află că un vechi prieten pe care-l căuta a murit de zece ani.

„Pig” poate că e un film formidabil datorită lui Cage, dar nu are acest efect doar datorită lui. Cage și-a găsit un partener de scenă excelent în Wolff. Fosta vedetă Nickelodeon și-a transformat cariera trecând peste toate așteptările și urmărind proiecte mai întunecate și mai profunde precum “My Friend Dahmer” sau „Hereditary”. De-a lungul timpului, și-a sculptat o imagine impresionantă, stăpânind un anumit tip de disperare tăcută, abia ascunsă de încrederea de sine debordantă – exact personalitatea pe care ți-ai imagina-o pentru un furnizor de trufe care are niște traume serioase. „Pig” este un reminder perfect despre cât de ușor putem subestima oamenii.

Nu trebuie să privim povestea ca pe o situație deprimantă a unui om căruia nu i-a mai rămas nimic și s-a atașat de un porc. Trebuie să înțelegem că, dincolo de tradiții și obiceiuri care ne spun că e bine să sacrificăm anumite animale, iar pe altele să le domesticim ca să ne țină de urât, conexiunea dintre un om și o necuvântătoare, oricare ar fi aceasta, este unică și mai puternică decât ai putea crede.