Noile vaccinuri Pfizer și Moderna te protejează dincolo de Covid: ce au descoperit cercetătorii
Omenirea primește un puseu de speranță că lucrurile vor reveni la normalitate odată cu apariția noilor vaccinuri. Sute de milioane de oameni din toată lumea s-au vaccinat deja, dar cercetătorii susțin că cel puțin imunizarea cu Pfizer și Moderna e mult mai importantă decât pare la prima vedere.
Campania de vaccinare a început în Uniunea Europeană chiar la finalul anului trecut. Tot cam prin aceeași perioadă, serurile aprobate pentru utilizare pe piață începeau să ajungă în mai toate colțurile lumii. E o rază de speranță, dar cercetătorii au descoperit chiar că e mai mult de atât.
După ce au analizat tehnologia ARN mesager, cea din vaccinurile Pfizer și Moderna, ei și-au dat seama că aceste seruri oferă protecție și față de alte coronavirusuri ce se răspândesc de la animale. Actualele vaccinuri ar putea, așadar, să prevină alte pandemii, poate mult mai grave.
Vaccinurile Pfizer și Moderna, mai mult decât utile și pe viitor
Cercetătorii de la Universitatea Duke au descoperit că vaccinurile dezvoltate pe baza tehnologiei ARN mesager au indus anticorpi care nu numai că oferă protecție împotriva Sars-CoV-2, virusul care provoacă Covid-19, dar ar putea proteja și împotriva altor virusuri din aceeași familie.
Cel mai bun exemplu ar fi MERS, arată specialiștii.
”Aceste rezultate demonstrează că vaccinurile ARNm actuale pot oferi o anumită protecție împotriva viitoarelor focare de betacoronavirus (coronavirusuri care trec de la animal la om) și oferă o platformă pentru dezvoltarea în continuare a vaccinurilor pan beta coronavirus”, se arată în lucrarea publicată săptămâna aceasta în Nature.
De asemenea, echipa de cercetători de la Duke Human Vaccine Institute spune că a testat un nou vaccin cu nanoparticule proteice, care funcționează ușor diferit de vaccinurile existente cu ARNm și care a arătat o protecție încrucișată și mai puternică împotriva coronavirusurilor, incluzând toate variantele cunoscute de Sars-CoV-2, coronavirusuri de lilieci și Sars-CoV-1, care provoacă Sars.
Acest nou vaccin, potrivit cercetătorilor, a oprit și replicarea virală în nas, sugerând că ar putea avea un impact major asupra transmiterii.
Cum funcționează noul ser
Noul vaccin funcționează prin vizarea unei anumite părți a virusului, și anume domeniul de legare a receptorilor (RBD), care este o parte critică a proteinei ce permite virusului să pătrundă în celulele umane.
Este, de asemenea, o parte a virusului care este foarte stabilă (nu se schimbă) între diferitele variante sau chiar între coronavirusuri complet diferite, motiv pentru care se pare că generează acești ”anticorpi larg neutralizanți” care ar putea opri apariția pandemiilor generate de virusurile din această familie.
Mai exact, cercetătorii spun că motivul pentru care vaccinurile Pfizer și Moderna ar putea funcționa în mod similar, cel puțin în ceea ce privește răspunsul anticorpilor, este că vizează întreaga proteină spike a Sars-Cov-2, care include RBD.
“Am descoperit că vaccinul cu nanoparticule a generat un răspuns cu anticorpi puternic împotriva acestor diferiți viruși. Și am constatat că, chiar dacă primiți un vaccin ARNm, similar cu ceea ce au făcut Pfizer și Moderna, corpul dumneavoastră va genera un tip similar de răspuns, ușor mai slab”, a spus Kevin Saunders, coordonatorul studiului.
Sars-Cov-2 este deja al treilea coronavirus care a creat probleme în acest secol, după virusurile care cauzează MERS (sindromul respirator din Orientul Mijlociu) și SARS (sindromul respirator acut sever), iar experții sunt de acord că un altul ar putea apărea cu ușurință în viitorul apropiat.
Vaccinurile existente deja pe piață ar putea, așadar, să joace un rol crucial în prevenirea noilor pandemii.