Mașina care a ajuns să bată Dacia în România. Acest model înlocuiește cu succes Duster

de: Mădălina Bahrim
18 04. 2021

SUV-ul Puma produs de americanii de la Ford la Craiova a fost modelul care a înregistrat cele mai multe vânzări în primele trei luni din 2021, pe piața internă, conform celor mai recente date publicate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

În primele trei luni din acest an, s-au înmatriculat în țară noastră 648 de unități SUV Puma, fiind de departe cel mai mare succes înregistrat în România de un model auto.

Prin comparație, în aceeași perioadă a anului trecut, s-au înmatriculat doar 94 de unități SUV Puma la noi în țară, dar se pare că 2021 le-a adus românilor un apetit crescut pentru acest model de autovehicul.

În prezent, datorită creșterii exponențiale din prima parte a anului, Ford Puma ocupă al doilea în segmentul Mini utility din România, cu o cotă de piață de 14.45%.

Top 3 cele mai bine vândute mașini de la Ford, în prima parte a anului 2021

Ford Puma conduce detașat clasamentul celor mai bine vândute modele de la Ford, însă mai avem două concurente, ocupantele locului doi și trei, care au înregistrat la rândul lor performanțe notabile: Ford Focus, cu 436 unităţi înmatriculate şi o cotă de 10.48% din segmentul maşinilor compacte şi Ford Kuga, cu 9.9% din cota segmentului small utilitiy.

De asemenea, cea mai bine vândută motorizare a Ford Puma din primul trimestu al acestui an este cea de 1.0 mild hybrid 125 CP, cu nivelul de echipare Titannium şi în culoarea “Deșert Island”.

Industria auto este în scădere, însă Ford România și-a consolidat poziția pe piață

Deși piața auto a fost afectată de pandemia de coronavirus și în țara noastră, consemnându-se scăderi importante la nivel general, Ford România a reușit performanța de a-și consolida poziția pe piață, crescându-și cota de piață a companiei cu 3,94%, ajungând astfel la o cotă totală de 10,88%.

Pe primele trei luni din 2021, nivelul înmatriculărilor de autoturisme noi în România a fost în scădere puternică (-25,79%) față de perioada similară din 2020, cu doar 20.762 unități.