Istoria internetului în România: cum a ajuns țara noastră să aibă internet mai ieftin și mai rapid decât America

Istoria internetului își are originea în eforturile de construire și interconectare a rețelelor de calculatoare care au apărut din cercetare și dezvoltare în Statele Unite și au implicat colaborări internaționale, în special cu cercetători din Regatul Unit și Franța.

Potrivit unui comunicat de presă al fundației ECDL în 2008 aproximativ 83 % din populația globală nu folosea Internetul, iar în iulie 2016, o rezoluție ONU a declarat că accesul la internet este un drept uman de bază.

Informatica a fost o disciplină emergentă la sfârșitul anilor 1950, care a început să ia în considerare partajarea timpului între utilizatorii de computere și, mai târziu, posibilitatea de a realiza acest lucru pe rețele cu zone largi. În mod independent, Paul Baran a propus o rețea distribuită bazată pe date în blocuri de mesaje la începutul anilor 1960 și Donald Davies a conceput comutarea pachetelor în 1965 la Laboratorul Național de Fizică (NPL) și a propus construirea unei rețele naționale de date comerciale în Marea Britanie.

Agenția pentru Proiecte de Cercetare Avansată (ARPA) a Departamentului Apărării din SUA a atribuit contracte în 1969 pentru dezvoltarea proiectului ARPANET, în subordinea lui Robert Taylor și administrarea lui Lawrence Roberts. ARPANET a adoptat tehnologia de comutare a pachetelor propusă de Davies și Baran, susținută de munca matematică, la începutul anilor 1970, a lui Leonard Kleinrock la UCLA.

Istoria internetului – când a luat naștere și cum a evoluat

Primele rețele de comutare a pachetelor, cum ar fi rețeaua NPL, ARPANET, Merit Network și CYCLADES, au cercetat și furnizat rețele de date la începutul anilor 1970. Proiectele ARPA și grupurile de lucru internaționale au condus la dezvoltarea de protocoale pentru funcționarea prin internet, în care mai multe rețele separate ar putea fi unite într-o “rețea de rețele”, care a produs diferite standarde. Bob Kahn, de la ARPA, și Vint Cerf, de la Universitatea Stanford, au publicat cercetări în 1974 care au evoluat către Protocolul de Control al Transmisiei (TCP) și Protocolul de Internet (IP), cele două protocoale ale suitei de protocol Internet. Proiectul a inclus concepte din proiectul francez CYCLADES al lui Louis Pouzin.

La începutul anilor 1980, Fundația Națională pentru Științe (NSF) a finanțat centrele naționale de supercomputere din mai multe universități din Statele Unite și a oferit interconectivitate în 1986 cu proiectul NSFNET. Astfel, se creează accesul la rețea la aceste site-uri de supercomputer pentru organizațiile de cercetare și academice din Statele Unite. Conexiunile internaționale la NSFNET, apariția arhitecturii, cum ar fi sistemul de nume de domeniu, și adoptarea TCP / IP la nivel internațional pe rețelele existente au marcat începuturile internetului. Furnizorii de servicii Internet comerciale (ISP) au început să apară la sfârșitul anilor 1980. ARPANET a fost dezafectat în 1990. Apoi, conexiuni private limitate la părți ale internetului de către entități comerciale oficiale au apărut în mai multe orașe americane la sfârșitul anului 1989 și 1990. NSFNET a fost dezafectat în 1995, eliminând ultimele restricții privind utilizarea internetului pentru a transporta trafic comercial.

Cercetările efectuate la CERN în Elveția de către informaticianul britanic Tim Berners-Lee în 1989–90 au condus la World Wide Web, care a legat documentele hipertext într-un sistem informațional, accesibil din orice nod din rețea. De la mijlocul anilor 1990, internetul a avut un impact revoluționar asupra culturii, comerțului și tehnologiei, inclusiv creșterea comunicării aproape instantanee prin poștă electronică, mesagerie instantanee, apeluri telefonice voice over Internet Protocol (VoIP), chat video și World Wide Web cu forumurile sale de discuții, bloguri, servicii de rețele sociale și site-uri de cumpărături online.

Cantități din ce în ce mai mari de date sunt transmise la viteze din ce în ce mai mari pe rețelele de fibră optică care funcționează la 1 Gbit/10 Gbit / s sau mai mult. Preluarea de către internet a peisajului comunicațional global a fost rapidă în termeni istorici: a comunicat doar 1% din informațiile care circulă prin rețelele de telecomunicații bidirecționale în anul 1993, 51% până în 2000 și mai mult de 97% din informațiile telecomunicate până în 2007. Internetul continuă să crească, condus de cantități tot mai mari de informații online, comerț, divertisment și servicii de rețele sociale. Cu toate acestea, viitorul rețelei globale poate fi modelat de diferențe regionale.

Internetul în România

În ceea ce privește țara noastră, În România, prima rețea de internet în școli și universități a apărut în 1993, iar internetul în bandă largă este disponibil din 2000, prin cablu coaxial, mai întâi de la Kappa (acum deținut de UPC) și în prezent de la RCS & RDS și UPC. Vitezele recente variază între 10 Mbit / s și 1000 Mbit / s, iar traficul de date este nemăsurat.

Potrivit unui studiu întocmit de firma de cercetare online InternetWorldStats, în noiembrie 2007 rata de penetrare a internetului în România a atins nivelul de 31,4% din totalul populației, estimată la 22,27 milioane de locuitori, iar numărul de conexiuni broadband era de 1.769.300. Apoi, între 2007 – 2011 numărul conexiunilor la internet în gospodăriile românești a crescut de la 22% la 47%. Cifrele corespunzătoare la nivelul Uniunii Europene au fost 54% și 73%.

„Demersurile pentru înregistrarea domeniului .ro au fost realizate integral de Institutul Național de Cercetare în Informatică, sub coordonarea lui Eugen Staicut. Mai întâi în 1992 s-a obținut pentru ICI statutul de registru local IP la RIPE”, a declarat pentru HotNews.ro Alexandru Rotaru, director general RoLink PLus și membru fondator GURU (Asociația Utilizatorilor de Internet din România).

Într-un interviu acordat HotNews.ro, acesta prezintă principalele etape ale revoluției internetului în România și câteva previziuni. Lumea rețelelor sociale este doar un pas care va fi rapid depășit, spunea Alexandru Rotaru în 2013.

Alexandru Rotaru spune că nici nu se punea problema de internet comercial la acea vreme. În 1993-1994, majoritatea utilizatorilor din România erau mulțumiți cu email-ul. Evident, zona cea mai activă era cea universitară (rețeaua academică ROEDUNET, coordonată de Nini Popovici), dar și cercetarea (rețeaua de cercetare RNC, coordonată de Eugen Staicut).

„În paralel, s-a inițiat la Fundatia Soroș un program numit „computere pentru licee” coordonat de Nicolai Sandu, care a dus la dezvoltarea unei rețele a liceelor. Această rețea a funcționat inițial prin dial-up (linie comutată) pentru email cu protocolul UUCP și apoi online, prin TCP/IP”, conform lui Rotaru.

Cel mai important câștig însă, spune el, pentru dezvoltarea internetului din România a fost folosirea pe scară larga a Unix-ului respectiv a Linux-ului pentru toate aceste rețele. În plus, asociația de Unix din România (grupul GURU), înființată încă din 1991 și coordonată de un grup de entuziaști (printre care Rotaru Alexandru și Irinia Athanasiu), cât și mișcarea emigrației românești din Occident numită „Free Unix for Romania”, coordonată de Marius Hancu, au avut un rol esențial în educarea mai multor generații în spiritul internetului.

“Despre business prin internet în acea perioadă (1993) chiar nu-mi amintesc. Se întâmplau câteva lucruri interesante, însă nu la noi. Sita Airlines s-a transformat prin 1993 dintr-o companie de distribuție de bilete pentru avion și într-un furnizor de servicii de internet. Noi aflam lucrurile astea prin email și ni se păreau promițătoare. În niciun caz însă nu întrevedeam amploarea la care se va ajunge. La noi în România, primele firme comerciale de internet (EUnet, PCNet, Intercomp, KAPPA etc) percepeau taxe în 1994-1995, pentru a plăti liniile de comunicații internaționale, extrem de scumpe la acel moment, cât și pentru asigurarea suportului tehnic la serviciile email sau ulterior la cele de internet online”, spune Rotaru.

Tu cât stai pe internet?

În legătură cu viteza și prețul internetului de la noi din țară, prețul conexiunii la internet în bandă largă fixă ​​foarte rapidă, care permite viteze de descărcare de până la 1 Gbps, în România este de doar opt euro pe lună. Este de departe cel mai mic dintre toate țările în care sunt disponibile astfel de servicii, potrivit unei analize a platformei de comerț poloneze Picodi.com. Internetul în bandă largă rapidă este, de asemenea, destul de ieftin în Ungaria – 9,3 euro pe lună și Polonia – 18,5 euro pe lună.

Între timp, prețul unui astfel de abonament crește până la 199 de euro pe lună în Austria și 209 euro pe lună în Australia, cele mai scumpe țări din această perspectivă. Picodi.com a analizat, de asemenea, prețurile abonamentelor la internet în bandă largă fixă ​​care permit viteze de descărcare de până la 100 Mbps (care este cel mai disponibil serviciu din întreaga lume) în 62 de țări. Astfel de abonamente sunt cele mai ieftine în Ucraina (5,6 euro pe lună), Rusia (6,96 euro pe lună), Moldova (8,74 euro pe lună) și Ungaria (9,34 euro pe lună).

Cu toate acestea, astfel de abonamente nu mai sunt disponibile în România, unde ofertele entry-level de la primii trei furnizori de internet locali încep de la 300 Mbps. Prețul unui astfel de abonament este de 30 RON (6,27 euro) la Digi (cel mai mare furnizor local de internet), plasând România și printre primele trei țări din lume cu cele mai mici prețuri la internet în bandă largă.

Conform aceleiași analize, prețurile internetului de bandă largă la nivel de intrare în România sunt de două ori mai mici decât în ​​Bulgaria (12,56 euro/lună), de aproape cinci ori mai mici decât în ​​Spania și Italia (29,95 de euro/lună), de șase ori mai mici decât în ​​Regatul Unit și de șapte ori mai mică decât în ​​Germania (42,44 de euro pe lună) și în SUA (45,23 de euro pe lună).

Dintre cele 62 de țări analizate, cel mai scump internet este în Africa de Sud (79 de euro pe lună), urmat de Islanda (62,51 de euro pe lună) și Norvegia. Internetul din România este astfel de două ori mai rapid decât media globală (70,68 Mbps). Doar Singapore (194,09 Mbps), Coreea de Sud (165,82 Mbps) și Hong Kong (159,96 Mbps) au internet mai rapid decât România. Între timp, viteza medie de internet fixă ​​în SUA este de 129,65 Mbps (locul zece în lume), iar Marea Britanie ocupă locul 44 cu o viteză medie de 64,33 Mbps.

De ce a devenit internetul în țara noastră atât de rapid și de ieftin? Ne lămurește tot Alexandru Rotaru: „Este o piață foarte aglomerată. Concurența este foarte mare și asta a dus la căderea prețurilor și la broadband pe scară largă. Cât despre gadgeturi, românii sunt mari amatori de gadgeturi și tehnologie. Nimeni nu are azi șanse pe această piață fără a oferi broadband și toate serviciile integrate (internet, telefonie și televiziune), eventual pe suport fix și/sau mobil”.

Din păcate, pe cât de avansată este piața, pe atât de asimetrică este România, potrivit lui Rotaru. Există o lume a orașelor unde domină broadband-ul și unde abundă gadgeturile și o lume aproape total neconectată, formată din sate răspândite pe toată suprafața României. Acesta este un decalaj și un handicap major. La fiecare nouă guvernare, problema aceasta este reluată. Cu toate acestea, până acum este aproape nerezolvată.

Tu mai ții minte când ai avut internet prima oară? Sau ce făceai cu el? Probabil cu toții simțim că petrecem prea mult timp pe rețelele de socializare și că acest lucru poate fi benefic, dar ne poate și aliena în timp. Un număr tot mai mare de dovezi științifice sugerează că poate exista o legătură între utilizarea rețelelor sociale și depresie, relatează NPR, cu o creștere a depresiei și a sinuciderilor în rândul adolescenților de peste un deceniu.

Desigur, trebuie să păstrăm un echilibru între viața reală și cea virtuală. Dar oare care este “rețeta” potrivită, ca să nu cădem pradă virtualului și pentru a ne trăi viața, totuși, în realitate?