În ce condiții te-ai putea întorce la birou în 2021: de ce ți s-ar putea oferi ”activități creative”

de: Ciprian Ioana
21 01. 2021

2021 ar putea fi, cu puțin noroc și cu un pic mai multă speranță, anul în care activitățile de la birou ar putea fi reluate în condiții de dinainte de pandemie.

2021 e anul care dă sperață. Campania de vaccinare a început, iar serurile disponibile pe piață ar putea pune capăt pandemiei cândva. Mai mult de o treime dintre angajați cred că se vor putea întoarce, așadar, la birou anul acesta.

Un studiu Genesys Property arată că 35% dintre aceștia speră în reluarea activităților de la birou, dar doar în anumite condiții. În primul rând sunt cele care respectă regulile sanitare. Iar în al doilea se crede că s-ar mai putea veni cu ceva: biroul viitorului prezintă mai multă siguranţă, mai puţină rutină şi o platformă pentru manifestări creative.

În ce condiții te întorci la birou în 2021

Studiul arată că angajații își doresc să se întoarcă la birou, dar doar în anumite condiții. Unele cerute de pandemie, altele legate de echilibrul decent dintre viața profesională și cea personală.

”Mai mult de o treime (36,5%) dintre angajaţii care au răspuns unui sondaj recent iniţiat de Genesis Property, pentru a înţelege mai bine percepţia oamenilor despre perspectiva reîntoarcerii la birou şi aşteptările lor de la biroul viitorului, cred că întreaga echipă din compania în care lucrează se va întoarce anul acesta la birou. Cei mai mulţi spun că birourile au devenit o parte importantă a jobului lor în contextul Covid-19 şi peste 57% vor evalua mai atent acest criteriu în viitor, când se vor afla în situaţia de a-şi căuta un nou loc de muncă”, mai arată sondajul Genesis Property, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de birouri de clasa A din România, care deţine West Gate Business District şi Novo Park.

Dacă proximitatea biroului faţă de casă rămâne un factor important pentru majoritatea angajaţilor (65%), anul pandemic a crescut importanţa măsurilor sanitare luate în clădire (51% dintre respondenţi) şi a modului de organizare a spaţiului, cu accent mai mare pe birouri delimitate care facilitează distanţarea (49,3% dintre respondenţi). În acelaşi timp, 41% spun că vor evalua atent, de-acum înainte, şi tehnologiile adoptate în spaţiul de birouri pentru mai multă siguranţă privind sănătatea lor şi a colegilor.

Mai multe spații de birouri cu săli de relaxare?

În perspectivă, pe lângă măsurile pentru sănătate pe care peste 60% dintre respondenţii la sondajul Genesis Property le văd necesare în clădirile de birouri astăzi şi în viitor, mulţi angajaţi consideră că este loc şi pentru alte schimbări. Spre exemplu, 52% cred că, în viitor, birourile ar trebui să ofere angajaţilor o experienţă integrată de muncă, stil de viaţă, divertisment şi socializare.

Alţi 45% consideră că situaţia actuală reprezintă o oportunitate pentru integrarea de tehnologii bazate pe inteligenţa artificială, care pot elimina activităţi repetitive şi de rutină, redefinind modul în care vor lucra în viitor.

De asemenea, 40% îşi doresc ca, pe viitor, să aibă oportunitatea să lucreze în spaţii care le ofere un mediu mai bun pentru a-şi manifesta şi creativitatea.

”Oamenii simt tot mai mult nevoia să interacţioneze cu colegii şi vor să facă acest lucru într-un mediu mai sigur pentru sănătate, care le pune în valoare abilităţile şi creativitatea. Prin urmare, anul care tocmai s-a încheiat nu este doar anul pandemiei, ci şi anul care a declanşat schimbarea privind viaţa la birou şi modul în care vor fi gândite birourile de-aici înainte. În tot acest context, IMMUNE™ vine ca o soluţie prin care riscurile pentru sănătate şi îngrijorările angajaţilor pot fi atenuate, aşa încât oamenii să poată redescoperi biroul, aşa cum va arăta în viitor”, spune Darren Allen, director de dezvoltare în cadrul Genesis Property.