Descoperirea care transformă radical industria mașinilor electrice. Totul pornește de la baterii

de: Răzvan Băltărețu
06 05. 2021

Cel mai mare dezavantaj al mașinilor electrice sunt fix bateriile: își pierd din capacitate, în timp, iar resursele pentru fabricarea lor sunt limitate. Sau cel puțin păreau limitate până acum.

Litiul este, deocamdată, noul petrol pentru industria auto. Iar recent Germania a anunțat că a descoperit rezerve imense sub Rin. Estimările geologilor arată că ar fi suficient litiu pentru producția a circa 400 milioane de mașini electrice; sau, mai precis, pentru fabricarea bateriilor pentru atât de multe mașini, că nu rezolvă problema altor componente, cum ar fi cipurile sau metalul.

Prin această descoperire, dar și prin exploatarea zăcământului, Germania poate deveni un jucător global pe această piață și, totodată, ar reduce dependența de Asia, Australia sau America de Sud.

Deocamdată, Vulcan Energy Resources, un startup germano-australian, susține că poate realiza extragerea litiului fără să polueze. Iar în acest sens ar folosi energia geotermală valorificată prin cinci centrale care ar trebui construite. În aceeași idee, EnBW are deja astfel de centrale, notează Reuters.

Vulcan Energy Resources plănuiește să investească 1,7 miliarde de euro (din care a strâns doar 75 de milioane de euro) pentru a-și pune planul în aplicare. Planul e ca, pqnă în 2024, să extragă circa 15.000 de tone de hidroxid de litiu anual. Din 2025, cantitatea ar crește la 40.000 de tone.

Horst Kreuter, cofondatorul Vulcan Energy Resources, susține că litiul se va stabiliza la un preț de circa 11.000 de euro per tonă până în 2025.

Surpriza în industria litiului ar putea veni și din România

Deocamdată, în Europa, Portugalia e cel mai mare exploatator de litiu. Însă vânzarea se face, în mare parte, către industria prelucrării de ceramică. E însă în plan dezvoltarea pe zona de baterii.

Nici România n-ar fi departe, conform estimărilor. Deși nu există, deocamdată, exploatare pentru litiu sau cobalt, țara noastră ar putea avea unele dintre cele mai mari rezerve din Europa. În prezent, licitația pentru exploatarea acestor resurse este blocată din cauza contestației depuse de către unul dintre participanți.