Comisia Europeană a dat verdictul: ce se întâmplă cu gazul și energia nucleară în România

de: Andrei Tilimpea
22 12. 2021

În cadrul vizitei pe care a desfășurat-o la Bruxelles, Nicolae Ciucă, în calitate de premier, a avut discuții cu oficialii executivului comunitar despre viitorul energetic al României dar și despre perioada de tranziție către energie verde.

Premierul român Nicolae Ciucă a efectuat o vizită la Bruxelles în cadrul căreia s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cu alţi reprezentanţi ai instituţiilor europene, precum şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Acesta a primit, de altfel, garanții că România va beneficia de o perioadă de tranziție în care să poată folosi în paralel gazul și energia nucleară, în contextul în care în această perioadă se definitivează actul delegat pentru taxonomie relatează Agerpres.

De asemenea, premierul a declarat că în cadrul discuțiilor pe care le-a avut cu reprezentanții executivului european, a specificat că măsurile trebuie luate treptat mai ales că nu toate țările pornesc de la același nivel, în ceea ce privește energia verde, lucru care a fost agreat de către forurile europene.

Declarațiile premierului

„În contextul discuţiei privind tranziţia verde, am reiterat faptul că pentru România gazul natural şi energia nucleară continuă să reprezinte două componente de bază ale mixului energetic naţional, fiind imperativă menţinerea rolului lor pe parcursul tranziţiei către o economie neutră din punct de vedere climatic”, a declarat Nicolae Ciucă în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Reprezentanţa României pe lângă UE.

„În ceea ce priveşte taxonomia şi asigurarea acestei perioade de tranziţie în care noi avem nevoie în continuare de folosirea resurselor de gaz şi asigurarea energiei electrice prin componenta nucleară am primit garanţii că – nefiind luată încă o decizie, dar fiind foarte aproape să se ia o decizie în acest sens – vom beneficia de această perioadă de tranziţie în care putem să folosim în paralel gazul şi energia nucleară”, a afirmat Ciucă.