Cel mai ieftin furnizor de energie electrică din România: unde trebuie să mergi pentru facturi mici la curent

de: Alexandru Puiu
30 12. 2021

În cazul în care te gândeai să schimbi furnizorul de energie electrică pentru unul mai ieftin, în 2022, cea mai bună opțiune rămâne cea care a făcut valuri și în anul curent. Există însă și câteva alternative cu oferte atractive, în aceeași marjă de preț.

Pentru 2022, cel mai ieftin furnizor de energie electrică în România este compania de stat Hidroelectrica. În mod aproape surprinzător, destul de repede, vine din urmă grupul Digi RCS RDS, cu o ofertă concurențială atractivă.

Hidroelectrica – cel mai ieftin furnizor de energie electrică din România

Hidroelectrica este compania de stat care produce energie hidro din surse regenerabile, la barajele și căderile de apă din România. Aceasta este o energie curată, ieftină, detalii care se reflectă și în factură, doar 0.628470 lei per Kilowatt/oră, cu toate taxele incluse.

Prețurile scăzute se pot observa în oferta comercială a gigantului, detalii care au atras numeroși clienți în 2021. Nu demult, ministrul economiei, Virgil Popescu, încuraja românii să treacă la Hidroelectrica pentru a avea facturi mai mici.

„Mergeţi pe piaţa concurenţială, liberă, alegeţi cea mai bună ofertă. Nu staţi în piaţa de serviciu universal, care este scumpă. Primul care este pe listă – şi mai sunt doi-trei la acelaşi nivel de preţ – este compania noastră, Hidroelectrica. Faceţi contracte!′ spunea, în vară, Virgil Popescu.

Dacă aveai nevoie de o confirmare suplimentară a faptului că nicio ofertă nu este mai bună decât cea a Hidroelectrica, poți arunca o privire pe comparatorul de prețuri al Autorității Naționale de Reglementare din domeniul Energiei (ANRE). Deja de câteva luni, compania de stat are cea mai rentabilă ofertă. Ca referință, are în spate Ministerul Energiei, în proporție de 80% și Fondul Proprietatea.

Hidroelectrica este o companie specializată în producția de energie electrică verde. La sfârșitul anului 2020, avea în exploatare 209 centrale hidroelectrice, dar își diversifica portofoliul și în domeniul parcurilor eoliene sau fotovoltaice. Cu această rețetă, pe final de 2020 se bucura de un profil de 1,45 miliarde de lei, la încasări de 3,84 miliarde.

Următori furnizori pentru care merită să optezi, conform ANRE, sunt Digi RCS RDS – 1,06 lei cu toate taxele incluse, Nova Power & Gas cu 1,12 lei și Eon cu 1,2 lei.