Cei mai sadici voievozi români. Apucăturile canibalice ale lui Ţepeş şi adevărul despre piramida din capete a lui Lăpuşneanu

Mai mulţi voievozi români nu s-au bucurat de o reputaţie tocmai bună în timpul vieţii. O parte a acestora au rămas şi în memoria posterităţii ca tirani sângeroşi, fustangii fără scrupule sau criminali sadici. Află care au fost cei mai sadici voievozi români.

Ce nume include topul celor mai sadici voievozi români

În unele cazuri, istoricii sunt de acord că o bună parte din biografia infamă a unor domnitori a fost fabricată de rivali sau de boierii prea apăsaţi de autoritatea suveranului. Unde a fost doar o legendă și unde a existat și adevăr, aflăm in minutele carre urmează.

Alexandru, tiranul care s-a opus eroului Mihai

Un tiran legendar în istoria românilor a fost Alexandru, zis ”cel Rău”, voievod al Ţării Româneşti în perioada 1592-1593. Era fiu al lui Alexandru Lăpuşneanu şi a ajuns pe tronul Ţării Româneşti cu sume uriaşe de bani luate de la creditori şi plasate funcţionarilor otomani, care, la rândul lor, au pus pentru el o vorbă bună sultanului.  Domnia lui Alexandru cel Rău coincide cu ridicarea banului Craiovei Mihai, viitorul domn Mihai Viteazul.

Mihai era eroul, iar Alexandru juca rolul tiranului. Alexandru cel Rău începuse să chinuie ţara pentru a-şi plăti creditorii şi, ca orice domn care dorea să-şi îndepărteze rivalii, ucidea boierii fără prea multă judecată.  Cronicile din perioadă spun despre el că ”tăia pe boieri ca pe vite şi a domnit ca un tiran şi ca un păgân”. Totodată, cronicarul Radu Popescu spune că a încercat să-l ucidă fără motiv pe chiar pe Mihai Viteazul.

Mihnea voievodul ”cel Rău” care trăgea cu tunul în Biserică

Unul dintre cei mai ponegriţi voievozi munteni a fost şi Mihnea, zis ”cel Rău”. Acesta, probabil un fiu nelegitim al lui Vlad Ţepeş sau al unui armaş din Măneşti, a luat tronul în 1508 după Radu cel Mare, fiind preferat de turci. Deşi a domnit doar un an, cronicile abundă în referinţe negative la adresa voievodului. Ceea ce a scandalizat cel mai mult au fost acţiunile îndreptate de Mihnea împotriva clerului şi a Bisericii, lucru considerat un sacrilegiu în Evul Mediu.

”Preoţilor de prin sate, tuturor le-a tăiat nasurile şi se ispitea şi se sfătuia să ardă pe toţi egumenii de la toate mănăstirile”, se preciza în ”Viaţa patriarhului Nifon”. Mai mult, a tras cu tunul în Mănăstirea Bistriţa. Totodată, în 1509, a tăiat şi pe boieri, făcând tot felul de blăstămăţii, după cum arată cronicile.

Piramida de capete a lui Lăpuşneanu

Un alt domn cu notorietate în materie de cruzime şi omoruri este voievodul Moldovei Alexandru Lăpuşneanu, fiu nelegitim al lui Bogdan al III lea, fiul şi sucesorul lui Ştefan cel Mare. Lăpuşneanu a rămas cunoscut posterităţii ca un voievod infam, crud, sângeros şi cu o personalitate demonică.

Cel care a contribuit decisiv la această imagine a fost Constantin Negruzii, cu celebra sa nuvelă ”Alexandru Lăpuşneanu”, inspirat dintr-o serie de mărturii ale cronicarilor. Cert este că Lăpuşneanu a înăbuşit revolta boierilor în sânge. Cunoscut este masacrul boierilor din 1564, la întoarcerea în domnie a lui Lăpuşneanu, alungat vremelnic de Iacob Heraclid, cunoscut drept Despot Vodă.

Lăpuşneanu a chemat, în semn de împăcare, pe cei mai importanţi boieri, îi ia prin suprindere cu oamenii săi de casă, îi ucide şi face o piramidă cu 47 de capete boiereşti. Totodată, voievodul moldovean continuă, în această a doua domnie, seria de omoruri, îndreptate împotriva boierilor şi consemnate şi de cronica lui Azarie. Istoricii spun însă că Lăpuşneanu nu avea o pasiune aparte pentru măceluri. Ci mai mult ar fi fost obligat de împrejurări să dea lecţii şi să înlăture brutal pe toţi intrigaţii.

Iliaş şi Ştefan Rareş, desfânaţii fii ai lui Petru Rareş

Dacă domnia lui Petru Rareş a fost considerată o perioadă de adevărată strălucire a Moldovei, fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare fiind considerat un urmaş demn al tatălui său, progeniturile pescarului devenit domn, ajunse pe tronul Moldovei, nu au reuşit decât să strice numele tatălui şi să scandalizeze.

Primul dintre aceştia, Iliaş al II lea Rareş (1546-1551), care a urmat la tron tatălui său, a fost, poate, cel care a intrigat cel mai mult Curtea de la Suceava. A crescut la turci, oferit drept garanţie de tatăl său, Petru Rareş, pentru pacea şi buna-credinţă a moldovenilor. Cronicile i-au păstrat o imagine negativă. ”Dinafară se vedea pom înflorit, iar dinlăuntru – lac împuţit. Că avându lângă sine sfetnici tineri turci, cu cari ziua petrecea şi să dezmierda, iar noaptea cu turcoaice curvind, din obiceele creştineşti s-a îndepărtat”, preciza Grigore Ureche, în ”Letopiseţul Ţării Moldovei”.

De altfel, nu era pasionat nici de cariera armelor, dar nici de administraţie. Îndrăgostit de viaţa de la Istanbul, tronul Moldovei îi părea o corvoadă. Drept dovadă, fuge la Istanbul, unde trece la Islam şi preferă să devină un funcţionar al Imperiului Otoman. Fratele său, Ştefan al VI lea Rareş, îi ocupă locul. Dar nu a lăsat o impresie mai plăcută. ”Foarte autoritar şi, pe deasupra, foarte desfrânat”, scria reputatul istoric Ştefan Gorovei. Din cauză că se ţine în primul rând după nevestele boierilor şi nu numai, marii demnitari moldoveni i-au pus la cale moartea. A fost ucis la 1552, în tabăra de la Ţuţora pe Prut.

Negustorul de berbeci ajuns cel mai crud domnitor al Ţării Româneşti

Unul dintre cei mai cruzi voievozi din istoria românilor a fost Mircea Ciobanul. Fost vânzător de oi ajuns domnitor al Ţării Româneşti, Mircea Ciobanul i-a ucis pe toţi cei care i-au stat în cale. Se spune că pe mulţi i-a torturat ca să-i lase fără averi. Mircea Ciobanu a rămas în istorie ca un tiran crud, cel puţin din perspectiva boierimii muntene. Se spune că ar fi ucis  majoritatea boierilor doar pentru a fi sigur că nu va fi trădat şi îşi va păstra tronul.

Vlad Ţepeş, victima susţinută a unui atac ”mediatic”

Voievodul muntean Vlad al III lea Drăculea, numit şi ”Ţepeş” a fost zugrăvit de numeroşi cronicari sau de epistolele săseşti drept un sadic degenerat, cu obiceiuri canibale. Renumele de lider crud şi sângeros, vampir după moarte, spirit neliniştit şi însetat de sânge, din cauza blestemăţiilor comise de-a lungul vieţii a rămas în mentalitatea europeană până astăzi.

Folosit ca sursă de inspiraţie pentru celebrul roman ”Dracula”, Vlad Ţepeş rămâne încă imaginea vampirului crud din Balcani. În special saşii din Braşov şi împrejurimi au propagat o întreagă istorie a sadismului la Vlad Ţepeş, cu povestiri în care domnul muntean era zugrăvit consumând carne de om, ucigând prunci şi oameni nevinovaţi.

Aceste povestiri au ajuns să fie tipărite în Germania medievală. Totodată, voievodul era acuazat de genocid, spunându-se că doar cu o singură ocazie a omorât fără motiv 25.000 de oameni de mai multe naţiuni. Faptele crude ale voievodului muntean sunt descrise şi în povestirile slave, cu deosebirea că, în acestea, cruzimea este relativ justificată de iubirea exvesivă a acestuia pentru ordine şi dreptate.

Totodată, voievodul era acuazat de genocid, spunându-se că doar cu o singură ocazie a omorât fără motiv 25.000 de oameni de mai multe naţiuni. Faptele crude ale voievodului muntean sunt descrise şi în povestirile slave, cu deosebirea că, în acestea, cruzimea este relativ justificată de iubirea exvesivă a acestuia pentru ordine şi dreptate.

Specialiştii români cred că Vlad Ţepeş a fost victima unui linşaj „mediatic” medieval. Cei care s-au răzbunat pe voievodul muntean ponegrindu-l au fost saşii, cu sprijinul, culmea, în anumite situaţii, al lui Matei Corvin, regele Ungariei. Saşii ar fi născocit şi împânzit aceste povestiri tocmai fiindcă voievodul muntean le-a tăiat privilegiile comerciale prin Ţara Românească. De altfel, închiderea lui Ţepeş s-a făcut tot în baza unei scrisori false, pe care voievodul muntean i-ar fi trimis-o cu o închinăciune sultanului otoman. De aici şi până la imaginea vampirului a fost un drum relativ scurt.