Câți oameni au sunat la 112 pentru urgențe legate de Covid: anunțul STS

de: Ciprian Ioana
11 02. 2021

2020 e anul în care pandemia a debutat în România și, cum era normal, lumea a fost panicată. Numărul apelurilor la 112 a fost uriaș, anunță STS.

STS – Serviciul de Telecomunicații Speciale – a venit cu un bilanț legat de apelurile la 112 efectuate anul trecut, cele care au legătură cu urgențele Covid. Numărul acestora s-a apropiat de jumătate de milion. Mai exact, au fost peste 458.000 de apeluri la 112 pentru urgențe COVID, în 2020, primul an al pandemiei.

STS arată că peste jumătate dintre apelurile înregistrate la 112 anul trecut au reprezentat urgențe pentru care a fost necesară intervenția Ambulanței, ISU-SMURD, Poliției, Jandarmerie sau Salvamont.

De ce au sunat oamenii la 112

Conform STS, este cel mai ridicat procent de apeluri urgente de la implementarea numărului unic 112 în România, în 2004. Per total, în anul 2020, operatorii STS 112 au preluat 10.234.595 de apeluri, mai puține cu 1.067.286 față de anul precedent.

Apelurile de urgență au reprezentat 56,71% din numărul total al apelurilor recepționate. Diferența de 43,29% a fost dată, în principal, de apeluri efectuate din eroare, solicitări de informații despre noul coronavirus sau diverse alte motive, farse și un mic procent de apeluri injurioase. Apelurile recepționate în cele 12 luni ale anului trecut au fost transferate către agențiile de intervenție, după cum urmează:

  • Ambulanță – 53%
  • Poliție – 22,99%
  • ISU-SMURD – 19,32%
  • Jandarmerie – 4,1%
  • Alte agenții – 0,59%

În 2020, operatorii STS 112 au primit cele mai multe apeluri în jurul orelor 24:00, iar cele mai puține în jurul orelor 03:00. În data de 2 noiembrie 2020, aceștia au preluat cel mai mare număr de apeluri – 33.843, peste 63,71% dintre acestea reprezentând urgențe (21.561 de apeluri).

Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

Cifrele au fost transmise de STS pe 11 februarie, adică ziua în care e marcată, la nivel european, Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112, număr comun al celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, utilizat pentru a solicita intervențiile agențiilor specializate (Ambulanță, Pompieri, Poliție, Jandarmerie și salvatori montani).

În România, Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU) a fost înființat în urmă cu 17 ani și este administrat de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

La nivel național, STS este în proces de modernizare a Sistemului 112 la nivel național, printr-un proiect finanțate din fonduri europene nerambursabile. Între altele, se urmărește schimbarea arhitecturii hardware și software, îmbunătățirea posibilităților de primire și gestionare a informațiilor recepționate, dar și primirea și atașarea la fișa de caz a informațiilor suplimentare de la apelanți, cum ar fi: transmisii video, imagini, date, SMS, text în timp real.

Mai mult, statul vrea extinderea serviciului de urgență pentru persoanele cu deficiențe de auz și/sau vorbire. Noul sistem informatic va fi compus din echipamente, servicii, module software și aplicații, care să asigure îndeplinirea cât mai eficientă a atribuțiilor de procesare și dispecerizare a urgențelor în Centrele 112 și dispeceratele agențiilor de intervenție.

Tot în cadrul proiectului de modernizare, este prevăzută funcționalitatea „apeluri video” pentru a permite un acces facil la serviciile de urgență a persoanelor care se exprima prin limbajul semnelor.