Banii intră direct în cont: românii care au primit 500 de euro și chiar mai mult. S-a aflat acum

de: Andrei Simion
20 01. 2021

În ciuda situației dificile din 2020, lucrurile au stat bine dintr-un anumit punct de vedere în ceea ce privește banii. Și vorbim de sume medii de 500 de euro.

Datele pe 2020 arată că în România au intrat cu 50% mai mulți bani, din afară, decât în 2019. Datele au fost prezentate de TransferGo, companie specializată în transferuri internaționale de bani. Mai mult, transferurile cu România reprezintă 25% din întregul flux de bani trans­feraţi prin intermediul platformei în 2020, la nivel global.

Câți bani au intrat în conturi în 2020

Valoarea medie a sumei transferate de un român din diaspora către ţară a fost în jurul a 500 euro pe lună. Vorbim astfel de-o valoare aproape dublă față de salariul minim pe economie. Raportarea se face la ultimele șase luni din 2020.

Merită amintit că această valoare este una destul de ridicată, luând în considerare că un român care lucrează peste hotare, în state precum Marea Britanie sau Spania, realizează un venit mediu lunar estimat la 2.000 euro.

Altfel spus, suma trimisă în ţară de către cineva din afară reprezintă, în medie, un sfert din banii pe care îi câştigă într-o lună. Celelalte trei sferturi acoperă, de regulă, costurile minime de trai, mai ridicate decât în România, precum chiria, utilităţile, alimentaţia şi bunurile de bază.

În ceea ce priveşte numărul de clienţi, în 2020 compania a ajuns la 2,5 mi­lioane de utilizatori la nivel global. În privinţa utilizatorilor români activi, numărul acestora se păstrează la valori constante. Românii se numără printre cei mai fideli utilizatori ai platformei TransferGo.

Ce se mai poate reține de aici e că e posibil ca fluxul de bani să fi crescut tocmai pentru că cei din țară, rude, prieteni, au avut mai multă nevoie de bani decât în anul precedent. Valorile din 2020, primul an al pandemiei, trebuie raportate, când vor fi disponibile, la valorile din 2021 și dacă se păstrează această tendință.