Avionul hipersonic care traversează oceanul într-o oră cu o viteză de 6.500 km/h

de: Răzvan Băltărețu
09 01. 2021

Au trecut 17 ani de când Concorde a fost retras definitiv. Și de-atunci până în prezent n-am dus lipsă de promisiuni că avionale hipersonice vor reveni. Cel mai nou proiect promite Londra – New York în 60 de minute.

Compania Reaction Engines promite că până în 2030 vom zbura în avioane hipersonice dotate cu motorul SABRE (Synergetic Air-Breathing Rocket Engine). Un astfel de aparat de zbor ar fi capabil de-o viteză de aproape 6.500 km/h, ar traversa Oceanul Atlantic într-o oră, între Londra și New York, iar combustibilul ar fi o combinaţie între hidrogen şi oxigen.

Până când vom vorbi de primul zbor, inginerii încearcă să găsească o soluţie pentru ca motorul să reziste la căldura generată. Totuşi, compania susține că planul în acest moment este ca un asemenea avion să fie gata pentru zborul comercial până în 2030.

Dacă acest avion va zbura vreodată, sau dacă motorul se dovedește eficient, în spațiu o astfel de aeronavă ar putea atinge o viteză de circa 30.500 km/h, conform LuxuryLaunches. Nu-i exclus să te gândești că poate fi folosit, de anumite companii, pentru turismul în stratosferă și să înconjori Pământul într-un singur zbor (dacă va avea și suficient combustibil).

Legenda Concorde care forțează industria aeronautică să inoveze

În esență, avioanele din prezent sunt mai fiabile ca niciodată, dar au aceeași tehnologie veche de jumătate de secol. Au fost aduse doar îmbunătățiri minore. Un avion hipersonic, care să aducă aminte de Concorde, ar fi cu adevărat o noutate. Totodată, de ce nu există așa ceva – un urmaș pentru Concorde – poate avea ca explicație trei factori: costurile ridicate, riscuri ridicate și lipsa cererii pentru așa ceva. Deși cererea ar putea apărea, dacă există ofertă, riscurile ar trebui să nu fie mai mari decât la zborurile din prezent.

În cazul costurilor, poți vedea o comparație simplă între Concorde și Boeing 747, unul dintre avioanele legendare ale industriei. Capacitatea Concorde era de 100 de pasageri și consuma la fel de mult combustibil precum un Boeing 747. Dar cel din urmă era capabil să zboare de două ori mai departe și cu un număr de patru ori mai mare de pasageri. Implicit, costuri mai bune. Altfel, povestea eșecului Concorde o găsești aici.