Avertismentul analiștilor: economiile lumii încă sunt în pericol
Analiștii economici lansează un avertisment important la adresa Guvernelor lumii. Aceștia susțin că pericolul încă nu a trecut, iar economiile lumii continuă să fie vulnerabile în fața amenințărilor crizei sanitare.
Potrivit celui mai recent raport al Organizației pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), economiile lumii încă funcționează sub capacitatea înregistrată înainte de criza sanitară.
Deși, în primul trimestru al anului 2021, economiile mondiale au înregistrat creșteri importante, încă nu am reușit să depășim pe deplin problemele cauzate de pandemie, motiv pentru care nu reușim să atingem performanțele economice de dinaintea izbucnirii crizei sanitare globale.
Cifrele care ne arată că ne aflăm într-o situație delicată
Concret, arată experții din cadrul OECD, PIB-ul în statele membre OECD rămâne la 0,7% sub nivelul raportat la finalul lui 2019.
Potrivit OECD, economiile lumii nu evoluează într-un ritm omogen. În timp ce unele dintre cele mai puternice state reșesc să se regrupeze mai repede, pentru alte țări, redresarea economică este mai dificilă.
„Există variaţii semnificative” în rândul G7 (Marea Britanie, Franţa, Italia, Canada, Japonia, Germania şi SUA), transmite OECD.
Cel mai rapid avans al economiei se înregistrează în Marea Britanie, aproape 5% în perioada aprilie-iunie 2021, după un declin de aproape 2% în primele trei luni ale anului. Germania şi SUA au raportat creşteri de 1,6%, în timp ce Canada a fost singura ţară membră a G7 a cărei economie s-a contractat în trimestrul doi din 2021. Franţa şi Japonia au înregistrat creşteri mai lente, de 0,9% şi, respectiv, de 0,3%.
Chiar și Marea Britanie, despre care vedem că a înregistrat cifre foarte bune, se află la un nivel mic față de performanțele economice înregistrate în perioada de dinaintea izbucnirii pandemiei actuale. Este vorba despre o scădere 4,4% sub nivelul raportat la finalul lui 2019.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) este o organizație internațională care lucrează pentru a construi politici mai bune pentru o viață de o calitate mai înaltă.
„Scopul nostru este să modelăm politici care să favorizeze prosperitatea, egalitatea, șansele și bunăstarea tuturor. Ne bazăm pe 60 de ani de experiență și perspective pentru a pregăti mai bine lumea de mâine”, transmite Organizația.