ASUS ROG Flow X13, lansat oficial: laptop performant ultrasubțire și cu un accesoriu deosebit extraordinar

de: Răzvan Băltărețu
04 03. 2021

Pionieratul este una dintre îndeletnicirile de bază ale ASUS și nu de puține ori compania s-a aflat în prim planul industriei pentru inovațiile sale și abilitatea de a împleti designul cu funcționalitatea.

Așa că nu miră pe nimeni că noul ROG Flow X13 este primul laptop de gaming ultrasubțire 2-în-1 de 13 inci produs de companie.

Cu un profil extrem de suplu, o greutate de doar 1,3 kg și o grosime de 15,8 mm, X13 a fost proiectat să arate cât mai discret cu putință, însă performanțele și inovațiile în materie de funcționalitate îl evidențiază drept unul dintre cele mai dezirabile laptopuri ale momentului. Așa că hai să vedem de ce ai vrea așa ceva și ce te-ar putea opri de la a „apăsa pe trăgaci”

Performanță de generația următoare

Spre deosebire de alte laptopuri similare care vin cu procesoare din seria U, X13 este dotat cu un puternic procesor de generația următoare AMD, din seria Ryzen 5000, care poate urca în gamă până la un AMD Ryzen 9 5980HS, cu opt nuclee și 16 fire de execuție, care a fost fabricat pe baza unui revoluționar proces pe 7 nm, oferind un consum energetic optimizat și performanțe termice care se pretează utilizării într-un sistem ultra-compact.

Laptopul este echipat cu o placă grafică discretă cu GPU NVIDIA GeForce, care oferă servicii grafice de top chiar și atunci când laptopul nu este conectat la XG Mobile eGPU, la care ne vom referi un pic mai încolo. Începând cu al doilea trimestru al anului X13 va fi dotat, așadar, cu o placă video dedicată NVIDIA GeForce GTX 1650.

În rest, argumentele hardware sunt la fel de convingătoare: laptopul poate avea până la 32 GB de memorie LPDDR4X de înaltă eficiență la 4.266 MHz, iar stocarea poate merge până la 1 TB pe PCIe.

Ce e designul Gravity Wave

Rapid. Fluid. Flexibil. Dar mai ales versatil, întrucât primul dispozitiv de gaming de 13 inci al lui ASUS își poate modifica în orice moment formatul grație unei ingenioase balamale 360°. Profilul redus îl face pe X13 să încapă cu ușurință într-o geantă sau rucsac și lasă mai mult loc pentru accesoriile tale de gaming favorite.

Remarcabil din punct de vedere al designului este și faptul că ROG Flow X13 are linii texturate pe suprafața carcasei din aliaj de magneziu finisată prin sablare, ceea ce îi consolidează structura și adaugă mai multă aderență pentru o transportare mai ușoară.

Designul de tip „undă gravitațională” este aplicat pe întreaga carcasă ultra-subțire și îi conferă lui Flow X13 un aspect unic și elegant, care este potrivit atât pentru lucrul la birou, cât și pentru divertisment.

Revoluție în grafica externă cu XG Mobile eGPU

Revoluționarul XG Mobile eGPU reinventează conceptul de grafică externă prin combinarea performanței și a versatilității cu o portabilitate cât se poate de reală. ROG XG Mobile este cel mai ușor și cel mai compact GPU extern din lume.

Cu toate că are doar 6% din mărimea eGPU-urilor tipice, această unitate grafică externă poate avea integrată chiar și o placă de talia GeForce RTX 3080.

Soluția ASUS XG Mobile eGPU utilizează o interfață exclusivă PCIe cu 8 benzi, care oferă 7,88 GB/s de lățime de bandă dedicată pentru GPU, precum și o conexiune USB dedicată pentru un hub I/O.

Grație acestei soluții personalizate, jocurile pe ecranul laptopului cu eGPU-ul conectat nu suferă nicio pierdere de performanță.  ASUS a vrut să asigure performanță maximă cu un GPU extern, care oferă toată lățimea de bandă necesară pentru ecranele externe, porturi USB și altele, motiv pentru care au creat această interfață proprie care oferă o lățime de bandă dedicată și mai mare pentru orice scenariu de utilizare.

Un dezavantaj al soluțiilor tradiționale eGPU este faptul că sunt extrem de mari și de grele, ceea ce la face mai degrabă echipamente staționare pentru utilizarea acasă. De asemenea, alimentarea unui eGPU necesită o sursă de alimentare grea.

ASUS a vrut să rezolve problema și să ofere o soluție pe care să o poți transporta oriunde. eGPU-ul mobil XG cântărește doar 1 kg și are 155 mm adâncime, 208 mm lățime și 29 mm înălțime. Dar, în pofida acestor dimensiuni mici, grație eficienței răcirii prin cameră cu vapori, care sporește suprafața de contact cu radiatorul cu până la 54% comparativ cu designul tradițional cu conducte de căldură, ASUS a putut monta la interior o placă RTX 3080 de 150 W și un adaptor de alimentare de 280 W.

Cu ROG Flow X13, poți alege între un ecran de înaltă rezoluție 4K sau unul Full HD cu rată de reîmprospătare de 120 Hz, pentru jocuri redate extrem de fluid, ambele fiind dotate cu suport pentru sincronizare adaptivă.

Cele două ecrane sunt validate Pantone, pentru o excelentă acuratețe a culorilor și au un raport de aspect 16:10, care include mai mult spațiu pe verticală pentru o productivitate sporită. Ambele ecrane disponibile sunt tactile și au sticlă rezistentă la zgârieturi Corning Gorilla Glass pentru mai multă fiabilitate și funcționalitate.

Portabilitatea și flexibilitatea

Combinate, X13 și XG Mobile eGPU cântăresc doar 2,3 kg și sunt semnificativ mai mici decât orice alte opțiuni eGPU destinate jocurilor la nivel desktop sau chiar și decât laptopurile de gaming de top de 17 inci. Pe parcursul zilei, poți deconecta XG Mobile eGPU și poți folosi doar X13, cu profilul sau extra-subțire, care îți permite să lucrezi și când te afli în deplasare, într-o bibliotecă, o cafenea sau oriunde altundeva.

Dacă ai nevoie să-i încarci bateria, adaptorul super compact inclus de 100 W USB-C cu Power Delivery va putea încărca laptopul de la 0 la 50 % în doar 30 de minute. Autonomia de până la 10 ore de redare video și până la 18 ore de funcționare în general îți asigură divertismentul sau îți permite să lucrezi oriunde te-ai afla.

Când ajungi acasă, poți reintra în modul stație de luptă prin reconectarea XG Mobile eGPU. Adaptorul încorporat de 280 W oferă tot: GPU, laptop, 4 porturi USB 3.2, HDMI 2.0, DisplayPort 1.4 și Ethernet, ceea ce înseamnă că nu este doar un eGPU, ci un hub perfect dotat, care se poate conecta la monitoare externe și la o multitudine de accesorii.

Ce are special balamaua ErgoLift 360°

X13 are o balama de 360 de grade și o multitudine de configurații diferite pentru vizualizare. Poți folosi laptopul în modul normal pentru lucrul și jocurile de fiecare zi sau îl poți pune în modul stand pentru a partaja cu ușurință ecranul în spații mici. De asemenea, îl poți folosi în modul cort pentru o răcire mai bună în timpul jocurilor, temperaturile putând scădea cu până la  8°C. Sau poți rabata complet ecranul pentru a transforma laptopul într-o tabletă cu touchscreen și suport pentru stilou. Un astfel de nivel de versatilitate este ceea ce-l face pe ROG Flow X13 un laptop cu adevărat revoluționar.

Cât de bine sună?

Cu X13 vei putea experimenta un sunet superior oriunde te-ai afla. Sunetul surround virtual pe 5.1.2 canale și tehnologia Dolby Atmos te vor plasa în centrul acțiunii. Dacă te afli la o petrecere sau la vreun eveniment, poți da volumul mai tare și vei obține un sunet mai puternic și mai dinamic.

De asemenea, tehnologia proprietară ASUS Two-Way AI Noise Cancelation filtrează sunetul și la intrare și la ieșire, făcând coloana sonoră din streaming, chat-urile și înregistrările mai clare decât oricând. Sunetele nedorite, precum țăcănitul tastaturilor, clicurile de mouse sau zgomotele ambientale din fundal sunt filtrate eficient și claritatea vocii este menținută în apeluri sau comunicații cu partenerii de echipă din jocuri.

Comparativ cu alte programe pentru atenuarea zgomotelor, softul lui ASUS rulează pe CPU, ceea ce permite GPU-ului să atingă niveluri FPS mai mari.

În plus, poți personaliza setările de atenuare a zgomotului per program, filtrând sunetul doar pentru anumite aplicații, cum ar fi, spre exemplu, una de chat prin voce, fără ca algoritmul să afecteze zgomotele de fundal din jocuri, care pot conține indicii cruciale nu doar pentru supraviețuire ci și pentru asigurarea gloriei pe câmpul de luptă virtual.

Toate bune și frumoase până la preț, care-i pe măsură

Dezavantajul la care probabil deja te așteptai și anume prețul, care deși este justificat de toate superlativele acestui sistem, poate fi destul de inaccesibil pentru mulți doritori din România.

Combinația laptop – eGPU are un preț care începe de la 15.999 lei. Dar laptopul va fi disponibil și separat, cu prețuri începând de la 5.999 de lei în funcție de configurație, așa că ai posibilitatea de a cumpăra ulterior unitatea grafică externă, pe care o poți considera un upgrade opțional. Dar chiar și așa, laptopul îți va subția considerabil portofelul, oferindu-ți la schimb o configurație puternică, un design spectaculos și funcțional și serioase beneficii în planul imaginii personale.