Așa arată ecranul viitorului: flexibil, durabil și cu specificații de top

de: Cojocaru Cristian
26 05. 2021

Producătorii încearcă să dezvolte tehnologii din ce în ce mai sofisticate, inspirate tot mai mult din filmele science-fiction. Totuși, dintre aceștia, unii chiar reușesc să creeze noi tehnologii care la scurt timp ajung să fie produse în masă. Royole, este producătorul care a prezentat ecranul viitorului, în cadrul Society for Information Display, Display Week Symposium 2021.

Royole Corporation, un pionier și totodată lider global în industria electronicii flexibile, a prezentat în cadrul 2021 Display Week Symposium, Freemont, California, prima tehnologie de afișare extensibilă bazată pe micro-LED din lume. Această nouă tehnologie este compatibilă cu procesele de fabricație industriale.

Organizat de Society for Information Display (SID), Display Week este considerat drept cel mai important eveniment al industriei afișajelor în domeniul tehnologiei afișajului. Aici, pionierii industriei afișajelor împreună cu cei care gândesc aceste tehnologii, se adună în scopul de a discuta despre viiotrul industriei, evenimentul având loc în perioada 16 mai – 21 mai 2021.

În cadrul prezentării, Royole a marcat o altă etapă importantă în industria domeniului electronicelor flexibile, compania care a dezvoltat cel mai subțite afișaj full-color din lume. Acest afișaj complet flexibil (FFD), a fost prezentat în cadrul evenimentului în anul 2014. Totodată, compania a dezvăluit și prima unitate de producție în masă FFD din lume, aducând primul smartphone pliabil comercial din lume.

Smarphone-ul pliabil dispune de un sistem flexibil de afișare, FlexPai și a fost arătat în cadrul evenimentului din anul 2018. Noile afișaje de la Royole, sunt extensibile și nu doar pliabile și rulabile. Acestea mai vin cu capacitatea să modelze 3D fără formă, incluzând tracțiune, răsucire, convexie și deformări concave.

Ecranul viitorului dispune de circuite electronice elastice

Componentele electronice extensibile reprezintă cheia în tehnologia flexibilă. Afișajele extensibile nu sunt doar pliabile și rulabile, astfel că ecranul viitorului este capabil să modeleze 3D fără formă, să fie răsucit, deformat convex sau concav. Ecranul viitorului deschide noi aplicații și noi tehnologii, oferind posibilitatea pe care afișajele flexibile existente nu o poate oferi, cum ar fi plierea tridimensională, pentru a crea mai multe dispozitive inteligente compacte sua cupole și forme sferice ale obiectelor pe care le avem în preajmă, în viața de zi cu zi.

Acest lucru va inspira o lume a noilor factori de formă care necesită calități elastice într-o varietate de industrii, cum ar fi sănătatea și fitnessul, sportul și moda și transportul inteligent. Noile tehnologii inspirate din îmbrăcăminte și țesături inteligente, îmbunătățirea aplicațiilor de sănătate și fitness adaptate corpului uman, sunt doar câteva domenii în care ecranul viitorului poate veni cu un mare plus.

La acestea se mai adaugă proiectarea intrumentelor sferice și topografice, cum ar fi globuri sau hărți, care pot afișa detalii geografice, istorice și culturale într-o singură soluție. Electronica extensibilă va schimba fundamental modul în care lumea construiește și proiectează dispozitivele și instrumentele inteligente ale viitorului.

„Dezvoltarea unei tehnologii de afișare extensibilă, compatibilă cu procesele industriale de fabricație existente, este un semnal al creșterii exponențiale pe care o experimentează industria electronică flexibilă. Royole continuă să conducă în inovația flexibilă, cu tehnologii extensibile care marchează următoarea frontieră în progresul tehnic, care va permite aplicații fără precedent și va forma factori în realitatea augmentată și virtuală, electronica purtabilă, aplicațiile biomedicale, proiectarea vehiculelor și nu numai”, a declarat dr. Bill Liu, fondator, președinte și CEO, Royole.

Afișajul flexibil de la Royole –  FOTO: Royole

Tehnologia de afișare micro-LED joacă un rol important

Cercetarea celor de la Royole, arată că tehnologia de afișare extensibilă micro-LED joacă un rol foarte important în acest pas. Astfel, este capabilă de o întindere cu 130%, la care se adaugă o îndoire convexă de până la 40 de grade. În tot acest timp, atinge o rezoluție de până la 120 de pixel pe inch (PPI), un prag de rezoluție capabil de a fi utilizat pe ecranele laptopurilor.

Totodată, tehnologia micro-LED permite în plus transmitanță de până la 70%, mult mai mare decât tehnologiile OLED flexibile existente, făcându-l extrem de aplicabil pentru soluțiile inteligente care necesită transparență, cum ar fi parbrizele sau ochelarii de soare. Pentru a verifica experimental procesul și metoda de proiectare, a fost implementat un panou demo extensibil de 2,7 inci cu rezoluție 96 × 60.

Această descoperire a putut avea loc cu ajutorul micro-LED-urilor. Totodată, micro-LED-urile câștigă o atenție tot mai mare, astfel că par o tehnologie promițătiare de următoare generație, în cazul diverselor aplicații de afișare, care includ și electronicele extensibile. Cu ajutorul acestei cercetări, Royole arată că raportul de deschidere ultra-redus al micro-LED-ului și încapsularea sa simplă, oferă suficient spațiu pentru modelele cu un afișaj extensibil.

Totodată, s-a demonstrat și faptul că poate avea loc pe o întindere mare, că realizează pași mai fini care ajută la o transmisie mai mare în comparație cu prototipurile AMOLED și LED extensibile care au fost expuse anterior de alți producători din industria afișajelor. Compania Royole, a depus la nivel global, mai mult de 80 de brevente pentru tehnologii extensibile și micro-LED-uri, făcându-l unul dintre pionierii industriei și totodată printre cei mai mari inovatori ai industriei.

Flexibilitatea fantastică care include tehnologia micro-LED-urilor

Companii uriașe se folosesc de tehnologia Royole

Totodată, cercetarea celor de la Royole, demonstrează faptul că tehnicile utilizate în scopul de a dezvolta afișaje extensibile pot fi aplicate și în procesele de fabricare a panourilor de afișaj flexibile existente. Un exemplu în acest sens este reprezentat de procesul semiconductor non-siliciu cu temperatură foarte scăzută (ULT-NSSP), care va accelera scalabilitatea acestei nașteri tehnologice.

Tehnologia revoluționară ULT-NSSP a lui Royole a intrat în producția de masă în 2018 și este utilizată pentru fabricarea afișajului complet flexibil Cicada Wing de la Royole. Această tehnologie alimentează produse precum smartphone-ul pliabil, FlexPai 2, RoShirt, RoTree și numeroasele alte produse și soluții flexibile pe care Royole le oferă pentru clienți și peste 500 de parteneri. Royole este și compania care oferă astfel de soluții inclusiv mărcilor mari precum Louis Vuitton și Airbus, potrivit Royole.

Cu aceste descoperiri, Royole face un salt strategic în soluții extensibile de micro-LED, conducând dezvoltarea tehnologică și inovația în industria electronică flexibilă extrem de competitivă. Pe măsură ce internetul obiectelor (n.r. IoT – internet of things) se accelerează, electronica flexibilă, de la afișaje complet flexibile la senzori complet flexibili, este pregătită să devină interfața dominantă care leagă interacțiunea dintre oameni și dispozitivele inteligente de mâine, astfel că ecranul viitorului, nu este departe de a putea fi văzut în curând într-una dintre cele mai dominante industrii la momentul actual.