Anunțul momentului pentru românii cu carduri de credit: toți trebuie să știm ce ne-au făcut băncile

de: Mădălina Bahrim
30 08. 2021

Piața cardurilor bancare din România a traversat, în 2020, o perioadă marcată de scăderi. Peste 120.000 de români au renunțat la cardurile de credit în ultimul an. Totuși, băncile simt că impactul pandemiei este pe final, crescând masiv numărul de noi carduri emise.

În perioada martie – iunie 2021, băncile din țara noastră au emis un număr total de 8.284 de carduri de credit.

Este prima creștere înregistrată în portofoliile cardurilor instituțiilor bancare din România, după cinci trimestre în care acestea au scăzut constant.

Ce se întâmplă pe piața bancară, de fapt

Conform analiștilor economici, există o explicație simplă pentru această creștere de cereri pe piața bancară a cardurilor.

Odată cu periada concediilor de vară, dar și a redeschiderii economiilor după criza Covid-19, oamenii au început să consume mai mult, să aloce mai mulți bani cheltuielilor și cumpărăturilor, dar și excursiilor.

Astfel, cu un apetit în creștere pentru consum, băncile au emis mult mai multe carduri în perioada de referință prezentată anterior.

Impactul crizei coronavirusului a fost atât de sever pentru industria bancară, încât pe tot parcursul anului 2020, sectorul bancar a pierdut 141.508 de carduri de credit.

De asemenea, în primul trimestru al anului curent s-a înregistrat un regres al soldului de carduri emise, de 4.000 de unități.

Cardul de credit este un instrument de plată foarte util românilor. Cardul de credit îți permite să efectuezi anumite cumpărături cu bani pe care nu îi deții. Vorbim despre un fel de împrumut pe care banca îl oferă, cerând în schimb niște criterii minime de eligibilitate pentru a emite cardul.

În schimb, pentru accesarea unui împrumut, lucrurile ar fi mai complicate, ai avea nevoie de un venit mai mare, de o sumă mai mare de rambursat și ar trebui să execuți anumite formalități mai sofisticate.

În cazul cardului de credit nu se întâmplă acest lucru. Poți împrumuta o sumă relativ mică de bani, rapid. Trebuie doar să îndeplinești anumite criterii. Care pot fi acestea? În funcție de bancă, e posibil să existe o limită de vârstă până la care nu ți se poate emite card de credit (în unele cazuri această limită este 21 de ani). O altă condiție ar fi să nu ai datorii raportate la Biroul de Credit și să încasezi venituri constante înregistrate la ANAF.