Alergatul, o sursă de bucurie: cum au măsurat fericirea asociată efortului fizic

de: Alexandru Puiu
18 01. 2021

Producătorul de încălțăminte Asics s-a gândit la un mod foarte creativ de a-ți vinde niște papuci. În acest scop, a apelat la un Kings College London pentru un studiu fascinant.

Dacă alergi, ești în mod autentic mai fericit. Aceasta este concluzia unui studiu recent realizat de Kings College din Londra, la comanda Asics. Conform măsurătorilor, discutăm de o reducere de aproximativ 58% a nivelului de stres.

În teorie, toată lumea știe că ești mai fericit dacă mergi la sală, dacă faci efort, dacă slăbești. Dacă îți pasă de condiția ta fizică, ești mai sănătos și mai andurant. Aceste detalii sunt valabile mai ales dacă îți place să alergi. Pentru a-și vinde într-o manieră mai eficientă noua linie de încălțăminte sport, compania a făcut un efort financiar pentru a asocia niște cifre clare acelor percepții din piață.

În acest scop, doctorul Brendan Stubbs a explorat dintr-o manieră științifică relația dintre sănătatea mentală și cea fizică. Pentru a măsura fericirea, Stubbs a folosit un sistem EEG portabil de la Emotiv. Acesta a fost purtat de trei atleți de elită și șase persoane pasionate de alergat. Aceștia din urmă aveau obiceiul de a alerga cel puțin 150 de minute în fiecare săptămână.

Fiecare dintre participanții la studiu a purtat echipamentul Emotiv în repaus, pentru a fi definită o linie de referință, un punct de plecare pentru studiu. A doua măsurătoare a fost făcută după ce au aceiași oameni au alergat pentru 20 de minute.

Concluziile, deși șocante, sunt îmbucurătoare. S-au înregistrat o creștere cu 18% a abilității de relaxare, o scădere cu 28% a tendinței de a lua decizii pripite, o îmbunătățire cu 29% de a face față situațiilor stresante. Este important de reținut că aceste măsurători au fost realizate de EEG, nu au fost raportate subiectiv, prin sondaj, de către participanții la studiu.

În plus, cercetătorii au mai văzut o creștere cu 26% a abilității de a procesa informații noi și o îmbunătățire cu 21% a memoriei. Cea mai fascinantă a fost însă scăderea cu 58% a stresului cognitiv, cu simptome precum anxietate, uitare sau inabilitate de organizare. Ca un detaliu drăguț constă și în faptul că beneficiile emoționale sunt mai mari pentru amatori, decât pentru profesioniști.