A fost explicată istoria veche de mii de ani și misterioasă a gețiilor

de: Andrei Tilimpea
02 09. 2021

Cea mai nouă carte a lui Radu Oltean speră să elucideze misterul care îi înconjoară pe geți.

În timpuri moderne triburile getice și dacice au fost supuse unui tratament aparte. Au fost folosiți în scopuri de propagandă comunistă. Au fost, mai nou, creditați cu construcția unor tunele trans-planetare sau chiar piramidele egiptene. Așa am ajuns în punctul în care astăzi, nu cred că ar mira pe nimeni de specialitate, dacă o să citim că aceste triburi au colonizat și Marte.

Din punctul meu de vedere, nu există păcat mai mare ca schimbarea adevărului istoric, pentru că atunci când schimbi istoria te joci cu aspecte socio-politice care pot avea implicații devastatoare.

„Cei mai drepți dintre traci” îi numea Herodot pe geți. Noi, ca urmași îndepărtați, ar trebui să-i amintim pe geți așa cum au fost ei, fără mistificări sau minciuni, deoarece nu face cinste nimănui să fabricăm lucruri neadevărate.

Din fericire pentru noi, cea mai nouă carte a lui Radu Oltean apare la țanc. Este considerată „o lucrare îndelung și minuțios documentată, atât din perspectiva izvoarelor istorice, cât și din cea a descoperirilor arheologice, care prind cu adevărat viață prin intermediul graficii de excepție”, conform arheologului Dragoș Măndescu.

 

Geții lui Burebista și lumea lor

Cartea, cu titlul de mai sus, este considerată de către specialiști de-a dreptul aparte și nu poate decât să ne bucure acest aspect.

„Copleșitor de frumos și bogat ilustrată, noua carte a lui Radu Oltean confirmă, pagină cu pagină, ideea că reconstituirea grafică este o formă legitimă de cercetare arheologică.” a spus arheologul  Maria-Magdalena Ștefan. Aceasta a fost completată de către colegul de breaslă, Cătălin Borangic, care a adăugat că „știu foarte puțini istorici care pot face acest exercițiu istoriografic și nu știu pe nimeni care poate desena atât de realist cum o face Radu Oltean.”

În ceea ce privește autorul, referitor la opera sa acesta a avut următoarele lucruri de menționat:

„Cele şase secole de istorie a tracilor, cu un accent aparte pe istoria geţilor, pe care le‑am povestit şi ilustrat în paginile acestei cărţi alcătuiesc unul dintre cele mai captivante şi mai puţin cunoscute capitole din trecutul strămoşilor noştri. Începuturile sale se pierd în ceţurile preistoriei şi ale legendei. Încă din secolul romantic, căutându‑ne identitatea ca popor, am tot adăugat şi mai adăugăm şi azi peste urmele trecutului straturi de mit şi de legendă, în care să ne oglindim noi, cei de‑acum, cu nevoile, îndoielile şi dorinţele noastre. Sper însă că această carte de istorie, bazată pe izvoarele din vechime şi pe ştiinţa celor care şi‑au petrecut o viaţă cercetându‑le, a reuşit să vă deschidă porţile unei lumi la fel de fascinante ca miturile mai vechi sau mai noi şi, mai ales, că v‑a adus cu câţiva paşi mai aproape de adevărul istoric.”

Geții lui Burebista și lumea lor aparține editurii Humanitas și poate fi comandată pe site-ul librăriei la prețul de 95 de lei.

Radu Oltean (n. 1970) este unul dintre cei mai apreciaţi autori de ilustraţie documentară cu subiect istoric. A absolvit Academia de Arte din Bucureşti, Secţia grafică, în 1997. A debutat cu seria de colaborări cu Neagu Djuvara: „Cum s-a născut poporul român” (2001), „Mircea cel Mare şi luptele sale cu turcii” (2001), „De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul” (2003; trad. engl. From Vlad the Impaler to Dracula the Vampire, 2011), apărute la Humanitas.