Vestea proastă pentru șoferii cu mașini pe benzină și motorină. De ce ieftinirea carburantului nu este motiv de bucurie

de: Andrei Simion
22 04. 2020

Săptămâna aceasta e tulbure, când vine vorba de prețul petrolului. Situația, oricât de bună ți s-ar părea ca șofer, nu-i atât de optimistă. Chiar dacă iei benzină și motorină cu mai puțin, pe termen lung nu va fi bine.

Răzvan Nicolescu, partener în cadrul Deloitte Europa Centrală și fost ministru al Energei, a explicat de ce acum situația e îngrijorătoare. „Consecinţele acestei situaţii pentru România diferă de la o categorie la alta. Pentru consumatori, în special pentru transportatori, acest colaps al preţurilor pare un câştig pe termen scurt, de care nu se pot bucura, însă, din cauza reducerii masive de activitate generate de criza medicală. Pe termen lung, dacă această situaţie va genera falimente şi abandonări de producţie în industria de petrol, acest lucru nu va ajuta la perspectivele de preţ, adică nici consumatorii nu vor avea de câştigat”, a spus acesta.

„Pentru stat, nu este o veste bună deloc, deoarece în industria de petrol din România îşi desfăşoară activitatea, încă, zeci de mii de oameni. În plus, bugetul de stat va fi afectat de plata redevenţelor, taxelor şi accizelor generate de scăderea de cotaţie, consum şi, eventual, producţie”, a adăugat Nicolescu.

În România, pe zona de producţie sunt în operare câmpuri de petrol mici ca productivitate, cu un număr ridicat de sonde şi un cost de producţie semnificativ mai mare decât media internaţională. Acest tip de producţie este primul lovit de o scădere de preţ masivă pe termen lung. Altfel spus, există potențial ca șomajul să crească și mai mult. Un avertisment similar a lansat și actualul ministru al Economiei.

Cum paote profita România de criza petrolului

Ca în orice situație, există și oportunități. „Oil Terminal, compania care administrează capacităţi importante de stocare la Constanţa, ar putea deveni una dintre companiile energetice din România care ar putea profita cel mai mult de pe urma crizei actuale. O creştere a tarifelor de stocare pentru ţiţei şi produse petroliere, transparentizarea capacităţilor disponibile şi punerea rapidă în funcţiune a cât mai multor capacităţi ar putea creşte semnificativ veniturile şi profitabilitatea Oil Terminal, o companie cu acţionariat diversificat, listată pe Bursa de Valori Bucureşti”, a mai spus Nicolescu.

Totodată, România ar putea lua în calcul stocarea. „[Strategii ca în America] nu sunt implementate în ţara noastră din lipsă de viziune antreprenorială în administraţie”, a mai spus Nicolescu.