Veste proastă pentru milioane de români. Vor goli buzunarele și mai mult de la 1 ianuarie 2021

de: Andrei Simion
09 12. 2020

A fost cum a fost 2020, dar anul următor vine chiar din ianuarie cu facturi mai mari. E vorba acum de curentul electric și de-o majorare.

În cazul celor peste 2,8 milioane de consumatori care sunt alimentați în regim concurențial vorbim de-o majorare. Aceasta vine ca urmare a propunerii Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) de a majora tarifele de distribuție pentru toate cele 8 companii de distribuție zonale.

În cazul consumatorilor care și-au ales deja un furnizor concurențial, acesta din urmă își asumă ca fix doar prețul energiei electrice marfă, nu și tarifele reglementate de ANRE.

Altfel spus, orice majorare de tarif reglementat se regăsește în plus în factură. Ca urmare a majorărilor propuse de ANRE, la un consum mediu lunar de 300 KWh, facturile (în prezent în valoare de aproximativ 170-180 lei) vor crește cu sume cuprinse între 55 de bani (adică aproape deloc, în cazul locuitorilor Capitalei) și 5 lei (în cazul locuitorilor din Oltenia).

La ce să te aștepți în plină iarnă când vine vorba de facturi?

Pe iarnă, la un consum de 1.000 de KWh pe lună (consum plauzibil mai ales în zonele fără gaze sau nealimentate cu agent termic), factura achitată de consumatorii care se află în zonele Electrica va crește cu până la 15,3 lei (12,8 lei fără TVA, în cazul clienților Electrica Transilvania Sud), cu 5,97 lei (5,02 lei + TVA, în cazul clienților Electrica Transilvania Nord), respectiv cu 9,15 lei (7,69 lei + TVA, în cazul clienților Electrica Muntenia), conform Profit.ro.

De ce se întâmplă asta de la 1 ianuarie? Potrivit datelor oficiale, de la 1 ianuarie, piața de energie electrică va fi liberalizată total. Odată cu acest moment, cei aproximativ 6 milioane de clienți casnici care, în prezent, beneficiază de tarife reglementate (care includ atât prețul energiei, cât și tarifele de distribuție și transport) nu vor mai avea această oportunitate.

Clienții casnici care încă sunt alimentați în regim reglementat ar trebui de la 1 ianuarie să negocieze contracte cu furnizori concurențiali (care pot fi aceiași cu furnizorii care le livrează în prezent electricitate), ceea ce înseamnă că vor achita oricum facturi diferite de la 1 ianuarie.

În ceea ce privește consumatorii al căror distribuitor este Enel (E-Distribuție) se va majora cu 1,85 lei ( 1,56 lei + TVA, în București, Ilfov, Giurgiu), cu 6,71 lei (5,64 lei + TVA, în Dobrogea) și cu 3 lei (2,59 lei + TVA, în Banat). La același consum, populația deservită de E.ON (Moldova, prin distribuitorul Delgaz Grid) va achita o factură mai mare cu 1,52 lei (1,28 lei + TVA).

Dacă nu semnează un contract cu un furnizor concurențial, nu înseamnă că ei vor rămâne nealimentați, ci vor fi în continuare alimentați de actualul lor furnizor în regim de serviciu universal, însă la un preț care nu va mai fi stabilit de ANRE.