Sovieticii plănuiau să aibă un univers cibernetic doar al lor. De ce au eșuat?

Deși ne-am obișnuit să privim tehnologiile computerizate ca pe un produs al capitalismului creat cu sprijinul Pentagonului, în URSS-ul anilor ‘60, unii oameni de știință și inginerii vedeau computerele ca fiind “mașini ale comunismului” și și-au expus propria viziune asupra creării unei rețele globale de informații.

Știind acest lucru, ne putem pune întrebarea față de modul în care acest internet alternativ ar fi putut schimba cursul istoriei. Pentru ce ar fi folosit Partidul Comunist și armata sovietică noua tehnologie? Ar fi creat internetul sovietic o tiranie digitală? Având propriul său internet, cum ar fi răspuns URSS la scăderea prețurilor petrolului, Perestroika și Glasnost? Și cum ar fi privit URSS la începutul anului 1991? Cum s-ar fi desfășurat Războiul Rece dacă internetul, așa cum îl știm, ar fi rivalizat cu o alternativă sovietică încă din anii 1960?

Comunism cu aspirații cibernetice

URSS nu a fost singura țară care a experimentat cyber socialismul. În 1970, sub conducerea lui Salvador Allende, guvernul din Chille a cerut ciberneticianul britanic Stafford Beer să dezvolte un sistem informatic cunoscut sub numele de Project Cybersyn.

Viziunea a fost rapid abandonată din cauza loviturii de stat militare conduse de Augusto Pinochet, iar proiectul a fost demontat în mod deliberat.

Boom-ul economic de la începutul anilor ’60 al URSS a fost cel care a dus la apariția ideii comunismului sovietic cu o față cibernetică.

Economia în continuă creștere era acum mai dificil de gestionat, cantitățile masive de date pe care le-a generat erau greu de procesat, iar ramurile din industrie erau aproape imposibil de sincronizat.

A devenit clar că sarcinile administrației publice trebuiau facilitate cu ajutorul computerelor și sistemelor de control industrial (ICS) care fuseseră deja utilizate pe scară largă de către industria de apărare.

Regele ciberneticii sovietice

În peisajul ciberneticii sovietice se distinge destul de clar figura lui Victor Glushkov, un matematician vizionar și director al Institutului de Cibernetică al Academiei de Științe din Ucraina.

Victor Glushkov a condus eforturile sovietice pentru a face față stagnării economice care se apropia. Datorită lui, țara a văzut apariția unor noi institute și departamente specializate în cadrul marilor universități, toate având același scop – instruirea noilor specialiști în computer și sisteme de control industrial.

“În timp ce stalinistii s-au opus ciberneticii, crezând că este o pseudoștiință burgheză, ciberneticienii precum Victor Glushkov au ajuns la un stadiu important în anii 1960, deoarece cererile birocratice crescânde ale economiei planificate central amenințau să transforme Uniunea într-un stat administrativ absurdist”, spune Bahar Noorizadeh în filmul ei, After Scarcity.

Unul dintre cele mai mari obiective practice ale lui Glushkov a fost crearea sistemului național automatizat de calcul și procesare a informațiilor (OGAS).

El credea că, în fața stagnării economice iminente, era singura linie de salvare pentru dezvoltarea ulterioară a țării. Glushkov a imaginat mii de computere locale conectate între ele printr-un server regional. Rețeaua mainframe trebuia să fie sincronizată la nivel național și conectată la centrul principal de calcul din Moscova.

Un necrolog publicat în Statele Unite l-a descris pe Glushkov drept “Regele ciberneticii sovietice”.

În cartea sa Fundamentals of Paperless Informatics, publicată la câteva luni după moartea sa, a scris o predicție vizionară:

“În curând nu vor mai exista suficiente cărți de hârtie, ziare și reviste. Fiecare persoană va avea un notebook electronic – o combinație între un ecran plat și un mini emițător radio. Indiferent unde vă aflați în lume, dacă introduceți un anumit cod în “caiet”, veți putea convoca texte și imagini din baze de date gigantice aflate la distanță. Acest lucru va înlocui pentru totdeauna nu numai cărțile, ziarele și revistele, ci și televiziunea”.

Interesant este că Glushkov a speculat și despre tehnologii din viața de zi cu zi: telefoane multifuncționale, mașini de spălat programate, documente fără hârtie și corespondență, jocuri pe computer, programare bazată pe limbaj (un prototip de asistenți personali precum Siri sau Alexa), ziare și reviste electronice și chiar bani electronici. Un proiect sovietic de monedă electronică a fost propus de echipa lui Glushkov în 1962.

Eșecul proiectului sovietic “Cybertonia”

Pentru o petrecere de Revelion, angajații institutului lui Glushkov au venit cu ideea de “Cybertonia” – o țară virtuală condusă de un consiliu de roboți.

Entuziaștii Cybertonia au organizat activități regulate la Kiev și Lviv, inclusiv conferințe și petreceri pentru copii, au publicat broșuri și au emis monedă proprie. Au elaborat chiar Constituția Cybertonia.

Proiectul Cybertonia devenise un proiect de proiectare speculativă care imagina un viitor cibernetic sovietic care nu a văzut niciodată lumina zilei.

În cartea sa din 2016, “How Not to Network a Nation: The Uneasy History of the Soviet Internet”, omul de știință Benjamin Peters arată că birocrația a fost de vină pentru eșecul proiectului de internet sovietic.

Asta pentru că, în loc să creeze un mediu de cercetare colaborativă, diferite agenții și birocrați s-au ridicat cu sârguință doar pentru propria lor agendă. Uniunea Sovietică nu a putut să-și construiască propriul internet – nu pentru că îi lipseau tehnologiile sau instituția proprietății private, ci pentru că era imposibil să obțină un proiect de această scară aprobat de toate agențiile necesare, ale căror interese se contraziceau de cele mai multe ori.

“Primele rețele globale de calculatoare civile au fost dezvoltate în rândul capitaliștilor cooperanți, nu în rândul socialiștilor competitivi. Capitaliștii s-au comportat ca socialiști, în timp ce socialiștii s-au comportat ca niște capitaliști”, scrie Peters.

Cu toate că mediul social și politic de la acea vreme a împiedicat dezvoltarea internetului sovietic, rămâne însă interesant de imaginat cum ar fi arătat acum marile rețele. Poate am fi avut parte de un “război rece” cibernetic și nu puține șanse ar fi fost de partea sovieticilor. Ne întrebăm cum ar fi fost tehnologia fără giganții americani, însă cu giganți de sorginte sovietică? Încă mai există șanse de răspuns.