Toți șoferii trebuie să știe asta acum: iată soluția pentru a nu mai fi țepuit de samsari
Dacă nu ai bani de o mașină nouă, atunci cea mai bună opțiune e să te îndrepți spre una second-hand. Oferta e variată, dar riști și să fii țepuit de samsari.
Internetul e plin de anunțuri cu mașina la mâna a doua. Ai de unde alege, nu asta e problema, doar că poți să fii foarte ușor țepuit de samsari. Nu puține au fost cazurile în care vânzătorii s-au prezentat drept oameni cinstiți. În realitate, vindeau mașini modificate și lovite.
Cei care se ocupă cu asta știu cum să facă dintr-o mașină grav avariată una care să arate ca nouă. Și doar un meseriaș și-ar da seama că e ceva în neregulă.
Soluția pentru a nu mai fi țepuit de samsari
Toți specialiștii recomandă să mergi cu mașina pe care vrei să o cumperi în service pentru o verificare extrem de amănunțită. Poate, însă, că nu ai timp și resurse pentru acest lucru sau poate, pur și simplu, nici măcar oamenii de acolo nu-și pot da seama dacă e ceva în neregulă.
Ei bine, de la această premisă au plecat și specialiștii companiei Twinner, care au venit cu o soluție adaptată noilor tehnologii. E vorba de un scanner auto, care-ți arată dacă autoturismul a fost lovit, dacă are piese înlocuite sau dacă a suferit recent reparații. E, practic, tot ce-ți trebuie pentru a te asigura că dai bani pe ceva bun. Sistemul e simplu.
Mașina e scanată din toate părțile, iar reparațiile făcute se văd imediat pe ecranul unui computer. După ce începe scanarea, pe monitorul computerului se va afișa imaginea mașinii scanate în timp real, unde elementele care au fost înlocuite sau reparate, vor fi evidențiate. Ba mai mult, noul scaner este capabil chiar să vadă dacă mașina a fost anterior colantată.
Ca să-ți dai seama cât e de util acest scaner, trebuie să privești demonstrația de mai jos: