Toți șoferii din România trebuie să afle: amenzi de 10.000 de lei dacă parchezi în aceste locuri

de: Andrei Simion
24 07. 2020

Șoferii trebuie să știe că se lasă cu amenzi mari parcarea nechibzuită. Detaliile au ajuns acum în spațiul public.

Din 25 iulie, se aplică amenzi masive pentru șoferii neglijenți cărora nu le pasă de nevoile altora. Aici e vorba de legea nr. 145/2020. Aceasta stabilește că cei care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilități riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 10.000 de lei, precum și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

Modificările vizează protecția și promovarea drepturilor pentru persoanele cu handicap. Tocmai de aceea au fost mărite considerabil amenzile pentru cei care ocupă locurile de parcare marcate ca fiind destinate persoanelor cu dizabilități. Legea a fost publicată pe 22 iulie în Monitorul Oficial.

Cât de mari sunt modificările, când vorbim de amenzi pentru șoferi?

Legea nr. 448/2006 prevedea că o astfel de faptă se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei și cu ridicarea mijlocului de transport parcat necorespunzător, notează Avocatnet.ro. Astfel, potrivit legii nr. 145/2020, constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor celor care ocupă un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap se fac de către agenții de circulație sau de către personalul de control cu atribuții în acest sens.

E bine de știut că din 25 iulie sunt responsabilități și pentru angajatorii care au salariați cu handicap. Aceștia vor avea noi obligații față de aceștia. Asta înseamnă acces la locuri de parcare speciale, program de lucru adaptat, pe care dacă nu le vor respecta vor putea fi sancționați cu până la 50.000 de lei.

Totodată, persoanele cu dizabilități vor putea alege între gratuitatea pe transportul public și decontarea carburantului pentru mașina proprie. Trebuie să respecte însă niște limite anuale pentru decontare, de 1.500 de lei, respectiv 750 de lei, în funcție de gradul de handicap.