Testul făcut de Poliția Română care vrea să arate dacă suntem apărați în fața hackerilor

de: Ciprian Ioana
24 05. 2020

Poliția Română a făcut un test pentru a vedea cât de apărate sunt instituțiile statului în fața unui atac cibernetic. Acțiunea a fost organizată inclusiv cu sprijinul Ambasadei SUA la București.

Poliția Română vrea să se asigure că instituțiile publice sunt apărate în timpul pandemiei de coronavirus. E o perioadă în care hackerii nu stau degeaba, ba mai mult și-au diversificat metodele și au venit cu tehnici mai sofisticate. IGPR a vrut să afle cum stau instituțiile publice la capitolul siguranță cibernetică.

La sediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a fost organizat un exercițiu de testare a capacității de reacție în cazul unui atac informatic asupra unei entități publice implicate în gestionarea situațiilor impuse de pandemia de coronavirus. 

Poliția Română vrea să vadă dacă România e vulnerabilă în fața hackerilor

Poliția Română susține că exercițiul a constat în simularea unui atac informatic asupra unei entități publice implicate în gestionarea situațiilor impuse de pandemia de coronavirus, fiind compromisă o parte din rețeaua informatică. Asta a dus, în cadrul scenariului, la afectarea gravă a capacității de reacție și a activității desfășurate de respectiva instituție.

Pe timpul exercițiului, specialiștii Poliției Române au urmărit identificarea modurilor de operare folosite de atacatori, au utilizat diverse metode de investigare a incidentului și metode tehnice de colectare a datele informatice, necesare deschiderii unei investigații penale. De asemenea, au identificat responsabili care pot sprijini desfășurarea investigațiilor și au utilizat metodele și canalele de cooperare internațională între structurile de aplicare a legii, în vederea obținerii de date și informații relevante anchetei.

Exercițiul se înscrie în cadrul programului ICHIP (International Computer Hacking and Intellectual Property), inițiat de autoritățile din SUA, prin Departamentul de Justiție, în contextul bunei cooperări dintre structurile de aplicare a legii din România și SUA, având ca scop îmbunătățirea capabilităților Poliției Române de a gestiona astfel de incidente.