Tehnologia de recunoaștere facială, interzisă? Care sunt problemele

de: Ciprian Ioana
16 01. 2020

Sistemele care au la bază tehnologia de recunoaștere facială încep să ridice unele semne de întrebare. Există mai multe îngrijorări în acest sens.

Tehnologia recunoașterii faciale a început să fie folosită în tot mai multe zone. Amazon și Microsoft sunt doar doi dintre giganții care au investit miliarde în aceste sisteme. Există sume mari alocate pentru cercetare și dezvoltare. Se crede că e vorba de o tehnologie care va ajuta multe sectoare.

Dar, ca orice tehnologie, nu poate fi încadrată la bună sau rea. Depinde în ce scopuri e folosită. Ca o comparație: China se folosește de recunoașterea facială pentru a-și supraveghea cetățenii și pentru a-și întări mecanismele de cenzură. Statele Unite o folosesc în armată sau pentru identificarea infractorilor.

Concluzia: contează cum e folosită această tehnologie. Dar, totuși, există câteva semne de îngrijorare. Iar politicienii americani s-ar pregăti de o anchetă în acest sens.

Cât de eficientă e tehnologia de recunoaștere facială?

Oficialii din SUA au început să aibă îngrijorări legate de acuratețea informațiilor oferite de recunoașterea facială. Există unele probleme, mai ales când vine vorba de recunoașterea persoanelor de sex feminin și a celor de culoare.

Un semnal de alarmă în acest sens e tras de mai multe asociații și grupuri civice, care apără drepturile omului.

„E ceva ce seamănă foarte tare cu ceea ce am văzut în Black Mirror”, spune un congresman american, făcând referire la celebrul serial de pe Netflix, care arată partea mai puțin luminoasă a tehnologiei. E motivul pentru care membrii Congresului american au început să redacteze o lege specială pentru acest tip de sisteme.

Există și mulți experți din zona de tech care pun sub semnul întrebării modul în care sunt utilizate datele provenite din recunoașterea facială de către guverne și companii private. Unii cred că aceste sisteme ar trebui, momentan, interzise. În toată această perioadă, s-ar pregăti un set de reglementări și abia apoi lucrurile ar putea reintra în normal.

Cum se folosesc giganții IT de recunoașterea facială

Producătorii de telefoane au început să introducă de multă recunoașterea facială – Face ID – pentru, spun ei, a le oferi utilizatorilor siguranță maximă. E cazul Apple, de exemplu. Dacă deții un model iPhone, îți poți debloca telefonul doar uitându-te la camera foto.

Dar printre companiile care au anunțat că lucrează la dezvoltarea acestei tehnologii se mai numără Google, Microsoft, Amazon și Facebook. Companiile culeg date tocmai pentru a-și crea o bază proprie. Inclusiv pozele de pe Facebook și Instagram pot fi scanate în acest scop.

Dar există și erori. Și atunci efectele pot fi dintre cele nedorite. Dacă, spre exemplu, recunoașterea facială va fi folosită ca probă într-un proces penal și sistemul dă erori, judecătorii ar putea condamna pe cineva nevinovat. Există, de asemenea, îngrijorări că tehnologia ar putea fi folosită ca instrument opresiv de autorități, așa cum se întâmplă deja în China.

E motivul pentru care oficialii americani cer reglementarea acestei noi tehnologii. Odată setată o bază legislativă, șansele ca aceste sisteme să fie folosite în scop abuziv și în defavoarea cetățenilor/utilizatorilo scad considerabil, sunt de părere unii membri ai Congresului american.