Taxa covid, în România: cât plătești în plus la stomatolog din cauza crizei medicale

de: Alexandru Puiu
19 06. 2020

Un număr semnificativ de cabinete stomatologice din România își recuperează pierderile din timpul pandemiei prin introducerea ”taxei covid”. Din păcate, s-ar putea s-o vezi abia pe nota de plată.

În ultima lună, s-a discutat intens despre introducerea unei taxe covid, ca să amelioreze impactul financiar al perioadei de izolare asupra diferitelor afaceri. Inițial, a fost introdusă în occident de către proprietarii de restaurante. În România, un singur proprietar al unui local din București a încercat același lucru, dar s-a trezit cu o amendă usturătoare, aproximativ 10.000 de lei și a fost nevoit să renunțe la inițiativă.

Un nou tip de afaceri românești introduc acum taxa covid pe noua de plată și sunt șanse foarte mari ca nimeni să nu poată interveni pentru eliminarea ei. Costuri suplimentare au fost introduse de cabinetele stomatologice de la noi, sub pretextul investițiilor adiționale în materialele de curățare și timpul adițional pierdut cu igienizarea între pacienți.

La nivelul Colegiului Medicilor Stomatologi din România nu avem o referință către aceste costuri suplimentare, dar se tolerează. O taxă pentru covid definită ca atare nu este oficializată, a declarat prof.dr. Radu Câmpean, vicepreședinte Colegiului Medicilor Stomatologi din România (CMSR), care explică, totuși, că suprataxa este ușor de înțeles în acest context.

Ca o consecință a faptului că acea taxă nu este oficializată, valoarea ei variază foarte mult de la un cabinet la altul. Unii pacienți s-au trezit cu un cost suplimentar de 30 de lei, în timp ce alții au sărit până la 50 de lei. „S-au trezit” este cea mai potrivită asociere de cuvinte, deoarece unele cabinete au trecut taxa suplimentară pe site-uri și paginile de Facebook, dar altele atenționează clienții abia la achitarea tratamentului.

Reprezentanții unei clinici stomatologice din capitală au argumentat costurile suplimentare prin lipsa unui ajutor financiar de la statul român.

”Având în vedere dotarea cu aparatură și echipamente speciale impuse de autorități în această perioadă, reducerii numărului de pacienți ce pot fi tratați zilnic, și, nu în ultimul rând, a lipsei complete a ajutorului financiar din partea statului român, pentru dotarea cabinetelor stomatologice cu aparatură și echipamentele menționate anterior, începând din 18 mai, la fiecare vizită, se va achita 50 ron în plus față de prețul de listă pentru tratamentul efectuat”, precizează reprezentanții Andreea Dental Studio, conform Wall-Street.ro.

Partea bună este că taxa covid va dispărea din cabinetele stomatologice, când vor fi eliminate prevederile guvernamentale generatoare de costuri suplimentare. ”În momentul în care obligativitatea acestor echipamente și aparatura va dispărea, acest cost suplimentar va dispărea, de asemenea”, au completat reprezentanții cabinetului de mai sus.