Se dau câte 500 de lei pentru acești români. Ce trebuie să facă și care sunt condițiile

de: Andrei Simion
25 06. 2020

Un proiect care a ajuns la Camera Deputaților, și-a fost adoptat, presupune că unii români vor primi câte 500 de lei. Sunt câteva condiții, iar acest demers vine ca o reparație morală pentru mii de români.

Proiectul adoptat de Camera Deputaților, for decizional pentru acesta, presupune acordarea celor 500 de lei către copiii persoanelor decedate din motive politice în dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945.

În proiect se arată următoarele: „copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, strămutaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei”, după cum notează Libertatea. Proiectul a fost iniţiat de deputatul minorităţilor naţionale Slavoliub Adnagi.

Despre câți români vorbim?

Adnagi a explicat, în expunerea de motive, că din cei circa 128.000 de foşti deţinuţi politici, deportaţi, strămutaţi şi soţii/soţiile celor decedaţi care mai erau în viaţă în 1990, la 31 mai 2019 mai erau viaţă 32.062, rata mortalităţii fiind acum de circa 300 de persoane pe lună, cu tendinţă accentuată, media de vârstă fiind în jur de 80 de ani.

„Media de vârstă a copiilor beneficiarilor Decretului-lege, născuţi înainte, în timpul sau după perioada în care părinţii lor s-au aflat în aceste situaţii este de circa 60 de ani. Scopul acestei iniţiative este de a aduce reparaţiile juste, cuvenite pentru suferinţele îndurate de victimele regimului comunist aflate în viaţă.”
Slavoliub Adnagi

Mai sunt și următoarele precizări de care trebuie să știi:

Copilul minor la data la care unul sau ambii părinți s-au aflat în una din situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) din Decretului-lege nr.118/1990  precum şi copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinți s-au aflat în una din situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2), are dreptul la o indemnizație lunară în același cuantum cu indemnizaţia de care a beneficiat părintele său.

Copilul născut după încetarea situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) are dreptul la o indemnizație lunară în cuantum de 50% din indemnizația de care a beneficiat părintele său.