Proiectul de lege care te bulversează ca șofer și care n-aduce nimic bun

de: Ciprian Ioana
12 02. 2020

Din când în când, parlamentarii mai vin cu idei pentru a schimba legislația actuală. Una dintre acestea e cuprinsă într-un proiect de lege adresat șoferilor.

În Parlament a fost depus un proiect de lege care modifică legislația actuală. Scopul ar fi reducerea accidentelor de pe drumurile și autostrăzile din România. Numai că o astfel de inițiativă are rolul de a-i bulversa și mai tare pe șoferi.

Și, în esență, nu prea rezolvă mare lucru.

Ce prevede proiectul de lege

Inițiatorii proiectului de lege ar vrea să schimbe legislația actuală referitoare la luminile folosite de șoferi pe timpul zilei. Noaptea, este evident că trebuie să mergi cu ele aprinse. Dar ziua, sunt obligatorii doar luminile de întâlnire și doar pe autostrazi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene.

Proiectul de lege adaugă încă o categorie la această rubrică și anume drumurile naționale. Inițiatorii susțin că tot mai multe state europene prevăd, în legislația privind circulația pe drumurile publice, folosirea luminilor de întâlnire în afara localităților, indiferent de tipul drumului.

România ar fi rămas, așadar, în urmă la acest capitol. Iar măsura ar duce la reducerea accidentelor, susțin inițiatorii.

”Este cunoscut faptul că numărul de kilometri ai autostrazilor, drumurilor expres și ai drumurilor naționale europene este mult prea mic în raport cu numărul total de kilometri de drumuri existente în țara noastră. Prognozele arată că, în 2025, numărul mediu al autovehiculelor care se vor deplasa pe drumurile naționale din România se va dubla, fapt care, fără o completare a legislației actuale, va determina ca numărul accidentelor să crească”, se arată în motivarea proiectului.

Un proiect care n-aduce mare lucru

Proiectul are rolul de a completa Codul Rutier cu obligația folosirii luminii de întâlnire sau de zi și pe drumurile naționale (DN). Iar acolo se prevede termenul de 1 iunie, dată până la care inițiativa ar trebui să treacă și de Parlament și să fie și promulgată de președintele Iohannis.

Numai că proiectul n-ar rezolva prea multe. Puține accidente sunt cauzate de faptul că luminile de întâlnire sunt stinse. În condiții de vizibilitate redusă, șoferii aprind oricum farurile. La fel se întâmplă și pe ploaie, ninsoare sau orice alte condiții meteo vitrege.

E o regulă de bun simț și de siguranță. Nu e nevoie de un proiect de lege care să legifereze așa ceva. Ar putea fi, cel mult, încă o încercare a autorităților de a stabili o nouă rubrică de amenzi și de a-i sancționa pe șoferii care nu respectă legea.