Oamenii care au încă joburi în criză sunt mai fericiți: de ce asta ar putea fi, de fapt, o problemă

de: Ciprian Ioana
19 05. 2020

Multe persoane au lucrat și încă lucrează în această perioadă de acasă. E unul dintre marile experimente la care lumea poate nu s-ar fi gândit până acum. Un studiu arată că cei care și-au păstrat jobul în această perioadă sunt mai fericiți, pentru că pot trece mai ușor prin criză. Numai că s-ar putea să existe și o problemă.

Criza medicală pe care o travsersează lumea acum din cauza coronavirus va lăsa, cu siguranță, urme adânci. Dar va redesena și comportamente și mentalități. Spre exemplu, 38% dintre americanii chestionați într-un studiu CNBC au declarat că sunt mai fericiți acum că și-au păstrat jobul. Apreciază acest lucru mai mult decât o făceau înainte de criză, ceea ce e cumva normal.

Numai că studiul scoate la iveală și alte concluzii intersante.

Oamenii care încă mai au acum un job și care lucrează și de acasă se declară mai fericiți cu acest lucru. 19% dintre ei susțin că ar dori să facă acest lucru pentru totdeauna. Și asta arată că, de fapt, piața muncii, așa cum o știi azi, va suferi niște modificări substanțiale în următoarea perioadă.

Legătura dintre fericire, munca de acasă și traversarea crizei

De când a izbucnit pandemia de coronavirus, multe persoane au dat biroul de la sediu pe cel de acasă. Astfel, ședințele s-au mutat virtual și programul s-a modificat substanțial. Surprinzător sau nu, însă, de când lumea lucrează de acasă a crescut și sentimentul de fericire din rândul angajaților.

Specialiștii au câteva explicații: pe de-o parte, nu mai există timpul petrecut în trafic, dimineața și seara, care-i epuizează pe angajați poate mai mult decât jobul propriu-zis. Pe de altă parte, există și sentimentul de acomodare cu ideea că lucrurile se pot face și de la distanță. Patronii, la rândul lor, ar putea realiza că a-i lăsa pe angajați să lucreze de acasă, acolo unde e posibil, poate însemna reduceri de costuri: birouri, aparatură, energie.

Studiul CNBC arată că angajații își pot face foarte bine treaba și de la distanță, sunt mai fericiți că au un job pe perioada crizei și mulți dintre ei chiar au declarat că lucrează mai mult. A lucra mai mult și cu un sentiment de fericire înseamnă un singur lucru: productivitate mai mare.

Și patronii s-ar putea să fi descoperit acest lucru. Dintre cei chestionați, aproximativ 48% au lucrat de acasă în această perioadă.

Singura problemă ar putea apărea, însă, pentru dezvoltatorii de spații de birouri. Această ramură economică ar putea avea puternic de suferit, tocmai din cauza scăderii cererii pe acest segment. E un sector care ar putea căuta reinventare. Și asta ar putea însemna spații comune de lucru – adică huburi de co-working. Acolo s-ar putea aduna salariații care vor să schimbe, ocazional, mediul de acasă.

Ce înseamnă experimentul pentru piața din România

O posibilă explicație încearcă, pe acest subiect, șeful eMag. Iulian Stanciu crede că această perioadă a schimbat multe mentalități și că lucrurile nu vor mai fi ca înainte. El a declarat la ZF Live că patronii își vor da seama că, de fapt, productivitatea angajaților e mult mai mare.

Lucru demonstrat și de alte experimente făcute chiar înainte de pandemie.

”De circa o lună de zile de când toţi colegii de la sediu, vreo 2.500 de oameni, lucrează de acasă. Noi ne-am temut că va fi dezastru, însă productivitatea oamenilor a crescut. Cred că asta va fi norma şi asta va rămâne în un procent foarte mare. Eu mă gândesc de ce să mai chinuim oamenii să stea două ore dus şi două întors în trafic. Dintre cei 2.500 de angajaţi, nu se vor întoarce toţi la birou după această criză. Acest lucru va avea un efect foarte mare asupra traficului, se vor decongestiona zonele aglomerate, va scădea consumul de combustibil”, a declarat Iulian Stanciu în emisiunea ZF Live.