Mega Image, noi decizii din cauza carantinei: cum se modifică programul

de: Ciprian Ioana
24 03. 2020

Mega Image anunță un nou program de funcționare din cauza pandemiei de coronavirus. Magazinele vor fi deschise mai puține ore pe zi, iar programul rezervat vârstnicilor nu mai poate fi implementat.

Retailerul Mega Image a anunțat mai multe măsuri pe perioada crizei cauzate de pandemia de coronavirus. A venit cu un program special pentru vârstnici și și-a redus programul de lucru inclusiv la unitățile care închideau mai târziu.

Acum, a anunțat un nou program de funcționare, chiar în ziua în care președintele Klaus Iohannia a anunțat că toată țara va intra în carantină și că persoanele în vârstă de 65 de ani nu vor mai avea voie să iasă din casă.

Mega Image, program modificat

Magazinele deținute de grupul belgian Delhaize urmează să fie deschise zilnic, între orele 8:00 – 21:00. Așadar, niciun magazin nu va mai fi deschis până la ora 22:00, așa cum se întâmpla cu unele locații, iar afectate de noile decizii sunt și magazinele care aveau program non-stop.

De asemenea, magaziele anunțau și un interval orar – dimineața, între 7:00 și 8:00 – special pentru persoanele de peste 65 de ani. Numai că măsura nu va mai fi valabilă, din moment ce persoanele de peste 65 de ani nu mai au voie să mai iasă din casă.

Noile măsuri vin după altele similare, luate în ultimele zile. Între altele, Mega Image are un Supermarket Online de unde îți poți comanda produsele de care ai nevoie. Plătești online și livrarea se face fără contact. Intervalele de livrare sunt afișate pentru o perioadă de șapte zile și se actualizează zilnic în site. Punctele de ridicare le găsești aici:

  • Drive Prelungirea Ghencea
  • Paleologu
  • Theodor Pallady
  • Dristor
  • Plaza Romania
  • Caramfil

Dacă toate intervalele afișate de magazin sunt „indisponibile”, înseamnă că acestea sunt ocupate la capacitate maximă, în perioada afișată. Angajații magazinului susțin că dezinfectează și igienizează din oră în oră toate suprafețele și obiectele comune.