Legea RCA, aproape de vot final: ce trebuie să știe toți șoferii despre modificările din Parlament

de: Ciprian Ioana
01 07. 2020

În Parlament se coace o nouă lege RCA, iar modificările propuse schimbă din temelii legislația din domeniu. În tot acest proces legislativ sunt implicate mai multe părți. Și, evident, părerile sunt extrem de împărțite.

Parlamentul pregătește în această perioadă modificarea legii RCA. Inițiativa e încă la comisii, dar urmează să ajungă la vot în plenul Camerei Deputaților. Până atunci, însă, există mai multe părți implicate care vin cu propriile propuneri.

Și nu prea se întrevede consensul.

Asociațiile transportatorilor și brokerii acuză ilegalități grave, iar modificarea ce a generat cele mai multe reacții negative a fost legată de plafonarea prețurilor cerute de service-uri pentru piese și manoperă, după cum arată economica.net.

Legea RCA, aproape de vot final

Plafonarea tarifelor pe care service-urile le pot practica pentru ora de manoperă și piesel de schimb i-a nemulțumit pe transportatori. Pragurile ar urma să fie stabilite de ASF, dar COTAR avertizează că această prevedere propusă încalcă legislația națională și cea europeană.

„Dacă Parlamentul va decide să adopte amendamentul care propune ca prețurile RCA să poată fi diferite în funcție de canalul de distribuție riscăm încă o procedură de infrigement. Aceasta se întâmplă pentru că se încalcă flagrant Directiva IDD, poate cea mai importantă reglementare europeană care guvernează activitatea de distribuție și care arată clar că nu pot exista prețuri diferite în funcție de canalul de distribuție. Suntem de acord cu celelaalte propuneri ale Concurenței și chiar salutăm inițiativa de a elimina din lege posibilitatea de a încheia polițe RCA pe perioade mai mici de șase luni (generatoare de fraudă), dar nu putem susține un amendament care încalcă legile europene”, spune Viorel Vasile, președintele de onoare al PRBAR.

Aceste plafoane pentru prețurile service-urilor e o idee cu care ASF a mai venit, dar și-a dat seama apoi că riscă un proces pierdut, așa că a retras-o. Dar se făcea referire la prețurile practicate de service-uri în raport cu cele de la reprezentanțele producătorilor auto.

„Preţurile practicate de unităţile de specialitate utilizate în stabilirea cuantumului pagubei nu pot fi mai mari decât preţurile practicate de către unităţile de specialitate autorizate de către producatorii de vehicule, respectiv reprezentanţii din România ai acestora.” – ASF

Pe de altă parte, și Consiliul Concurenței vine cu propuneri.

Polițe pe minimum 6 luni

Consiliul Concurenței vorbește despre prețuri cu caracter orientativ, dar vine și cu o propunere surpriză: asigurări doar pe perioade mai lungi de șase luni. Este o inițiativă sprijinită de mai multe părți implicate, tocmai pentru că ar reduce frauda din domeniu.

Și nu e singura propunere a Consiliului Concurenței. Instituția mai vrea:

  • Contract cadru încheiat între asigurători și service-uri
  • Prime diferite în funcție de canalul de distribuție
  • Decontare directă automată