La Casa de Papel, sezonul 4 | Tot ce s-a întâmplat până acum, ca să fii la zi

de: Ciprian Ioana
01 04. 2020

Netflix vine, în doar câteva zile, cu sezonul 4 din Casa de Papel. Mai exact, serialul va fi lansat pe 3 aprilie. Iată ce s-a întâmplat în primele trei sezoane, ca să fii pregătit în ziua lansării.

Netflix va lansa, pe 3 aprilie 2020, al patrulea sezon din Casa de Papel. E, dacă vrei, una dintre veștile bune ale acestei perioade de izolare, mai ales că serialul a avut un succes nebun. Cel mai recent sezon a fost lansat anul trecut, în iulie mai exact.

A trecut ceva vreme și posibil să fi uitat firul acțiunii. Îți voi reaminti, însă, ce s-a întâmplat în primele sezoane și cum s-a încheiat ultimul episod al celui mai recent sezon. Ca să fii pregătit vineri, 3 aprilie, când se lansează cel mai nou sezon.

La Casa de Papel, sezonul 4 apare pe Netflix pe 3 aprilie

Casa de Papel e un serial pe care Netflix l-a cumpărat de la o casă de producție din Spania și l-a adus pe platforma sa de streaming.  A văzut că a avut un succes nesperate, așa că americanii au decis să producă ei următoarele sezoane.

Serialul a apărut în decembrie 2017, iar a doua parte a venit destul de repede, în aprilie 2018. Anul trecut, ai avut parte de sezonul al treilea, care s-a terminat așa cum ar fi trebuit încât să știi că urmează și a patra parte. Sezonul 3 a avut un succes imens: peste 34 de milioane de conturi au urmărit sezonul trei din serial. Și se întâmpla acest lucru în doar o săptămână.

 

Iată cum arată trailerul noului sezon:

Vezi, așadar, că-n sezonul 4 apar și personaje noi, iar lucrurile iau o altă turnură decât cea la care te așteptai. Povestea primelor sezoane din Casa de Papel pornește de la celebrul jaf de la Imprimeria Națională a Băncii Spaniei, clădirea în care se tipăresc euro.

Întregul plan a fost gândit de un personaj pe care îl știm doar sub numele de Profesorul, interpretat de Alvaro Morte. După ce a recrutat opt oameni și le-a explicat planul, cei opt se închid în imprimerie pe parcursul a 11 zile cu 67 de ostateci, cu scopul de a imprima 2,4 miliarde de euro care nu pot fi urmăriți. În mod previzibil, jaful este cel mai mare din istorie.

Apoi, în al treilea sezon, ai văzut că din gașcă au dispărut unii și s-au alăturat alții. Iar sezonul trei e cel mai recent, cel în care ai descoperit că Raquel, polițista care se afla pe urmele găștii, se alătură echipei coordonate de Profesor. Dar ultimul episod te lasă cumva în ceață.

Atât Profesorul, cât și Raquel au fost depistați de poliție. Femeia e prinsă și episodul se încheie cu celebrul foc de armă. În tot acest timp, Profesoru e și el fugărit prin pădure. Dacă cei doi vor supraviețui sau nu – vei afla în sezonul 4.

Iată o recapitulare completă a sezonului 3: