Ideea lui Trump de-a combate virusul e infinit mai proastă decât tot ce-ar putea spune politicienii din România
Președintele Donald Trump e cunoscut drept un lider extrem de excentric și imprevizibil. Și, de multe ori, reușește să se întreacă pe sine cu ideile pe care le are – pe Twitter sau în conferințe de presa. Cea mai recentă dintre ele, despre care crede că ar putea combate virusul, a scandalizat opinia publică, dar și pe medici.
Președintele Donald Trump, cel mai puternic lider al planetei, a reușit, din nou, să oripileze opinia publică. Liderul de la Casa Albă a susținut o conferință de presă în care a vorbit, din nou, despre pandemia de coronavirus. În acest context, a venit cu o nouă idee.
Președintele SUA a sugerat că noul virus ar putea fi combătut dacă se înjectează dezinfectant în corpul pacienților. Mai mult, a propus chiar și iradierea pacienților cu raze de lumină UV, idee taxată imediat de un doctor aflat la respectiva conferință.
Ideea lui Trump pe care nici politicienii din România n-au avansat-o
Ce omite președintele SUA e că dezinfectanții sunt buni în omorârea microbilor și a virușilor, dar numai atunci când sunt folosiți pe suprafețe sau piele, în niciun caz injectați. Medicii susțin că un asemenea gest ar putea duce chiar la deces, pentru că, odată ajuns în corp, un dezinfectant se comportă fix ca o otravă.
Chiar și expunerea externă poate fi periculoasă, în anumite condiții, pentru piele, ochi și sistemul respirator.
Când unul dintre oficialii americani prezenta cele mai noi ipoteze în cazul tratării pacienților cu Covid-19, președintele SUA a intervenit.
Dincolo de ideea care a ostracizat opinia publică, legată de injectarea dezinfectantului, liderul SUA a mai venit cu niște idei la fel ciudate. Președintele american Donald Trump i-a sfătuit pe americani „să profite de soare”, susținându-și recomandarea printr-un studiu care ar arăta că noul coronavirus se disipează mai rapid la lumina soarelui și la temperaturi ridicate.
„Văd că dezinfectantul îl poate elimina (n.r. coronavirusul) într-un minut. Un minut. Există o modalitate prin care am putea face asta, prin injectarea în corp sau altă modalitate de curățare? Ar fi interesant să verificăm asta. Se poate sau nu se poate. Nu sunt medic”, a declarat Donald Trump.