Gigantul american care se întrece cu PayPal vine în România. Ce câștigă clienții?
România devine o țară atractivă pentru procesatorii de plăți și companiile care vor să redefinească sistemul financiar clasic pe care-l știi azi. Un gigant american care vrea să se bată cu PayPal a ales acum țara noastră.
Băncile clasice s-au temut de companiile de fintech, cele care câștigă tot mai mult teren pe măsură ce societățile se digitalizează. Și s-au temut pe bună dreptate, din moment ce acestea reușesc să se impună destul de repede nu numai în țările dezvoltate.
E valabil, în egală măsură, și pentru soluțiile digitale care presupun procesarea de plăți. Una dintre aceste companii tocmai ce a decis să intre în România. Se numește Stripe și se recomandă drept cel mai valoros unicorn american. Serviciul său e acum disponibil în alte cinci noi țări: România, Cehia, Bulgaria, Malta și Cipru.
Posibil rival pentru PayPal, în România
Stripe e o companie din SUA și a amânat până acum să intre în țările mai puțin dezvoltate din Europa. Dar a decis să facă acest pas. În urma extinderii, Stripe este prezentă pe 39 de piețe, 29 dintre acestea fiind în Europa. Potrivit reprezentanților Stripe, pandemia de Covid-19 a stimulat creșterea companiei în Europa, în contextul în care firmele se orientează mai mult către mediul online.
Cu alte cuvinte, există cerere pentru soluții digitale chiar și aici. Și companiile din domeniu știu asta. Stripe furnizează companiilor și clienților individuali software pentru acceptarea și trimiterea plăților și pentru gestionarea afacerilor online, având 14 birouri la nivel global și peste 2.000 de angajați.
Evaluat la circa 36 de miliarde de dolari, Stripe se recomandă drept cel mai valoros “unicorn” – companie privată evaluată la cel puțin 1 miliard de dolari – din SUA, înaintea SpaceX (evaluată la 33,3 miliarde dolari) și a Airbnb (18 miliarde dolari). Se vrea, de fapt, un rival pentru PayPal. Numai că mai are ceva până să ajung acolo.
PayPal are o valoare de piață de circa 172,5 miliarde de dolari, în vreme ce Stripe, după o investiție de 600 de milioane de dolari, e evaluată la 36 de miliarde de dolari.
Practic, cu cât există mai multe soluții de acest fel, cu atât cei care le furnizează sunt forțați să și le îmbunătățească. Iar clienții au de unde alege, competiția e mai strânsă și asta e în beneficiul celor care apelează la astfel de soluții.